p.s.: Pai nu numai unul sau doi au existat, dar pe la curtile mult-hulitilor regi ai Evropei si prin universitatile medievale, era plin de oameni de stiinta imbogatiti pentru descoperiri teoretice si practice. Traiesti cu o impresie cam cliseica asupra istoriei antichitatii si a evului mediu, de aceea, excuse-moi, dai exemple gresite, chiar si atunci cand ai perfecta dreptate. Intr-o societate antica sau medievala, un savant sau un artist nu murea de foame (dar da, viata lui oscila intre un trai cel putin multumitor si pedeapsa cu moartea, pentru mai multa sau mai putina cutezanta in demersurile sale), era chiar foarte bine estimat. Am sa aleg intentionat un exemplu extremist, pentru a te familiariza oarecum cu o optica mai apropiata de un studiu solid de istorie asupra gandirii pre-moderne. Timur Lenk, acel fan Gingis-Han, obisnuia sa treaca prin ascutisul sabiei mai toata populatia unei cetati, intr-un demers care mai mult ca sigur nu se dorea vreo stopare a exploziei demografice. Totusi, aceasta nu se intampla chiar la cald, ci era vorba in mare, de o executie masiva cu sange rece, careia ii premergea o triere a populatiei. Printre putinii crutati si chiar sprijiniti apoi, erau artistii si savantii. Chiar daca Timur Lenk nu ii intelegea pe toti, respectul pentru aceste ingeniozitatea acestor oameni (nu neaparat pentru ceea ce creau) era imens. De altfel, aceasta abordare il caracteriza si pe Ghenghis-Han, care pe langa artisti si savanti (in frunte cu ingeniosii tehnicieni chinezi ai vremii) adunase la curtea sa si diversi ‘’specialisti metafizici”, ca sa le spun astfel, de la samani (mongoli, siberieni etc.) daoisti, confucianisti, buddhisti, musulmani (inclusiv sectanti), crestini (majoritatea nestorieni, ca restu’ erau cam ‘’speriosi” ) ) si altii, de a caror buna impacare se ingrijea mai rar personal (cred ca e lesne de inteles de ce ) ), dar rolul mediator revenea sfetnicilor cei mai apropiati, ei insisi membri ai culturilor invinse ori aliate (asa cum era cazul chitaiului Yeh-Lu Ch’u-Ts’ai).

p.p.s: Daca tot discutam despre revolutia franceza, un moment de cotitura important, fara indoiala: ”Aceeasi observatie pare sa se aplice si revolutiei franceze. Intr-o scrisoare celebra, Friedrich Engels ii cauta cauzele in saracia maselor si in proasta distribuire a bogatiei nationale. Or, se pare ca Franta n-a cunoscut niciodata o prosperitate mai generala decat aceea care a precedat anul 1789 si chiar daca acest lucru ar fi cu adevarat discutabil nu ramane mai putin adevarat ca, revolutia a fost organizata de intelectuali, iar scopurile ei inainte de a fi de ordin economic erau ideologice. Intr-adevar ea trebuia sa fie o renovatio de ordin religios, cu implicatii in toate domeniile existentei sociale; altminteri nu s-ar explica cultul fiintei supremei si al zeitei ratiune si nici acele stranii modificari ale calendarului, ale formulelor de salut etc, care marcau sosirea unei noi ere.” (I.P. Culianu – ”Eros si Magie in Renastere) Deci, absolutismul, fie el si al unei ratiuni deificate, tot absolutism ramane. Alexis de Tocqueville avea o vorba despre societatea de dupa rev. franceza: ”Le nouveau Ancien Regime”.

”Altruismul este valabil doar in anumite cazuri speciale, apropos de medicina si alte cateva domenii tehnice (mai mult teoretice – gen fizica, matematica, etc).” Ei, vezi ca te apropii. Nici in medicina, unde prin excelenta ar trebui sa domine vocatia si altruismul, nu mai domina spiritul firesc, ci s-a strecurat acea mentalitate impregnata de lacomie, care, continand ceea ce contine, nu lasa nici un domeniu sa-i scape. Si despre domeniile teoretice, cand nu or sa mai fie cercetatori – in care geniul atrage firesc o oarecare naivitate – ale caror descoperiri sa fie folosite de ex. in domeniul simulacrului, caci azi cumperi mai mult reclama decat produsul, in detrimentul unei implementari in vederea cresterii calitatii produselor cu adevarat utile (bine, la partea cu utilul, ar trebui si o reala pedagogie a maselor, dar cand elanul iti e dat de lacomie, cum sa faci asta? si te plangi pe urma ca apare un Marx care iti speculeaza in stil sofistic butoiul cu pulbere rezultat)

Trezoreriile regilor secatuira din cauza megalomaniei. O ruda apropiata a lacomiei…

”- dorinta de a avea mai multa putere, a contribuit la formarea razboaielor, iar mult din progresul tehnologic s-a bazat pe crearea de arme (inclusiv Leonardo da Vinci crea arme, sau individul cu punctul de sprijin )” Razboaiele au avut in trecut (iar in culturi ca cea japoneza, pana nu demult) o conotatie sacra mult mai pregnanta, in sensul ca razboaiele erau prilejuri initiatice, ca si timpul petrecut in Templu, fiind formatoare ale unui om mai apropiat de intelegerea naturii profunde a resorturilor universale si totodata asociate cu un sacrificiu uman voluntar – de aici si codurile de onoare. Perfectionarea armelor a dus la transformarea razboaielor in conflicte armate, in urma carora nu se formeaza oameni maturi, (nu doar capabili de reintegrare in societate, ci chiar capabili sa constituie exemple), ci mai degraba se formeaza campioni la apasat pe butoane, ca in jocurile pe calculator.

”- lacomia a contribuit la industrializare (chiar cu pretul pierderii locurilor de munca a muncitorilor), inlocuind forta bruta cu masini si tehnologii de fabricatie care sa creasca productivitatea muncii – vezi wiki mass production.” Era evident, dar punctez d-abia acum, ca nu avem aceeasi definitie a progresului (de aceea tineam sa si folosesc din postul precedent sintagma ”adevaratul progres”). Cand tu vorbesti de progres, vorbesti de progresul unei anumite laturi. Cand eu vorbesc de progres, vorbesc de progres integral, pentru mine + 5 la atack si -3 la defense nu este progres fata de +2 la atack si +1 la defense (app. de jocuri pe calculator). Ba chiar, daca tragi linia, rezulta ca e regres, in ciuda atingerii unui record pe o anumita latura.

”- ego-ul propriu, dorinta de a fi faimos si de a se imbogati au stat la baza formarii majoritatii inventatorilor, nu altruismul.” Si cealalta minoritate a inventatorilor, nu era oare un exemplu mai bun de urmat? Si cu si fara legendele tesute in jurul lui, eu prefer un Tesla unui Edison…

”Parere proprie: Altruismul este capacitatea, vointa si dorinta de a actiona intr-o anumita directie fara a te astepta la recompense de orice natura, uneori chiar in defavoarea ta.” Pai, asa e, iar cand ceri mai putin din ceva, s-ar putea sa primesti mai mult. Sau nu. S-ar putea sa primesti cat iti trebuie din acel ceva…

”Si nu, nu cred ca faptul ca intreg satul contribuia la bunastarea indivizilor din sat se numeste progres. Doar, intr-o anumita masura, comunism foarte simplificat.” Eroare, monsieur. Acela nu e comunism, ca in comunism nu era intr-ajutorare de bunavoie (ci luat de la bogati si dat la saraci, pana sunt toti saracuti), in vederea progresului intregului sistem ( deci aici, o abordare holistica – fara nici o legatura cu comunismul, ca daca nici in lumea traditionala ceea ce ierarhiza ferm socialul nu era suma harniciei si a ingeniozitatii, apoi…) si a mentinerii autonomiei sale (nu trebuia nea Suciu sa se imprumute la camatarii din vale, ca sa isi faca o casa).

”Adevărul este, că nu vrem să ne trezim din amorţeală, nu vrem să învăţăm, şi nici nu vrem să facem ceva.”” Este posibil ca intr-adevar, o motivatie pentru romani sa o constituie invazia de ”exemple” straine in mediul propriu. Acesta ar fi insa mai mult un reflex, in spiritul comportamentului de masa, nu o constientizare, deci nu o invatare cu tinere de minte cu tot. Iar progres fara memorie, sa stii si tu ca nu exista, e invartire in cerc. Nu din cauza avansarii tehnologice, ci din cauza decaderii umane. Roma, desi extrem de ”progresata” fata de alte state ale Antichitatii, nu a decazut (previzibil, pentru istorici ca grecul Polybios care nici nu a prins sa ii vada apogeul) , bineinteles, din cauza tehnologiilor mult mai avansate, dar din cauza caderii in ditai extazu’ vecin cu utopia, in fata noilor facilitati.