Povestiri

Gârbovit de probleme, la care nu se vede nici măcar o soluţie, sau după cum îi place lui să spună, „Există probleme, dar soluţiile nu-s la mine”, Gheorghe privea spre geamul cenuşiu ce-i reflecta fidel imaginea. De la o vreme nu mai ştia ce să facă, nu că ar fi şi făcut ceea ce gândea, însă îi plăcea prea mult să gândească.

- Băi, aşa-i că vine ploaia? Rosti cu jumătate de glas Gheorghe, cu gândul la vreo plajă pe undeva…

- Vine ea, lasă că face bine la agricultură! rosti colegul lui de birou şi blestemăţii ascunse şi neştiute, Mircea.

Fără să dat vreodată măcar cu sapa, acestuia îi stăteau pe limbă nişte chestii la care Gheorghe nu se gândise măcar vreodată. Lui îi venea foarte uşor să se descurce în orice situaţie, fără să facă nimic concret. Era mult mai simplu să spună exact ce vroiau să audă cei din jur, sau să se ralieze la un punct de vedere comun. Avea şcoala vieţii, după cum singur se lăuda…

În timp ce Gheorghe se forţa să se facă plăcut de alţii, Mircea era tot timpul în mijlocul distracţiei. Poate de asta se învârtea Gheorghe atâta prin jurul colegului său, doar doar va prinde şi el ceva…

Distracţia favorită a lui Gheorghe era să se gândească la cât de bine i-ar fi dacă ar câştiga un milion de euro peste noapte, şi cât de bine ar şti el să îi chivernisească. Sigur că ar fi mai bun decât majoritatea, care speră să-i pape pe maşini, femei, mâncare şi băutură. Gheorghe, însă, se gândeşte la fonduri mutuale, depozite, afaceri şi aşa mai departe. E cel mai bun practician din vise pe problema înmulţitului banilor. Deja viaţa nu-i mai oferă decât posibilitatea de visare. Nu vrea, nu-l interesează nimic decât să viseze cu ochii deschişi. E drept că are şi el un hobby, pre numele său filmele, mai ales cele cu pac-pac şi bum-bum. Însă între cele două, visarea îi dă dreptul să fie tot ce îşi doreşte. E dorinţa lui cea mai mare să i se împlinească visul de a avea bani să-i întoarcă cu lopata.

Brusc, conştient de faptul că nu are cum să facă rost de aşa purcoi de bani fără să facă nimic, începe să facă scenarii, doar doar găseşte calea cea bună.

- Bre, nu punem şi noi la loto? Parcă auzii că e de două ori pe săptămână tragerea..

Mircea se foi de două ori pe scaunul devenit brusc prea strâmt pentru el, şi se răsti la colegul de suferinţă:

- Dar n-am pus şi săptămâna trecută? Tot departamentul a pus, numai tu nu. Atunci de ce n-ai vrut?

- Pentru că n-aveam bani atunci. Dar acuma, numai ce am luat salariul..

- Dar mergi tu la agenţie să pui biletele?

- Aşa nu, mă gândeam că mergi tu… Sau poate merge cineva din departament..

- No lasă, atunci, poate pe sâmbătă că suntem liberi… rosti cu jumătate de gură Gheorghe, fiind absolut sigur că sâmbătă va dormi un pic mai mult decât de obicei şi nu va mai ieşi din casă în ruptul capului.

Că asta era hiba lui Gheorghe, teoretic era cel mai puternic român din ţară, cel mai deştept şi cel mai bun în economie, dar teoria asta nu depăşea tărâmul viselor. Nici măcar nu ştia cum e el de fapt. Pentru că nu încercase nimic. Şi asta şi era. Un nimic.