Dorul de ducă

Există o plăcere de-a dreptul sinistră în momentul în care îţi dai seama că îţi este atât de rău încât de aici încolo îţi va merge mai bine. Am experimentat pe propria piele, de două ori în ultimele două săptămâni. O dată că deşi eu sunt un om teribil de sănătos, datorită faptului că şi microbii au mândria lor, şi nu se leagă de ăştia ca mine, se pare că un jigărit de microb, probabil fugind de pe vreun purec (probabil), a ajuns la mine, şi m-a lovit cu o otită d-aia cu zurgălăi. Fiind criză, nu m-am dat bătut, şi pe principiul că dacă şi purecii au păduchi, apăi şi eu trebuie să sufăr în tăcere, numai că de la o zi la alta mă trezeam că mi-e tot mai rău, că n-aud nimic din ce zice nevasta (asta nu era aşa mare problemă, dacă s-ar fi referit doar la chestii negative, dar nici pe cele pozitive nu le mai auzeam) şi că mă trezesc din somn o dată la două ceasuri, de durere. A doua oară, datorită migrenelor ce m-au apucat de vreo câteva zile încoace.

Bine, eu sunt de principiul că durerea este lipsă de medicamente, sau că depresia indică doar deficienţă de magneziu, că aşa-i subsemnatul. Trăiesc cu dureri de cap enorme şi frecvente de vreo 15 ani, şi doar lăsându-mă de fumat am reuşit să reduc cam 30% din ele. Dar tot e o problemă să nu pot să dorm sâmbăta şi duminica, când e cazul şi chiar pot, mai mult de 10 ore, că mă apucă iar. Şi pentru unul ca mine, care adoră să doarmă, e de-a dreptul un chin.

No comment. Mă bufneşte râsul, în acele momente, când mă gândesc cât de puerile şi îngrijorător de tâmpite sunt anumite momente, momente de la care pornesc probleme, certuri, discuţii în contradictoriu şi aşteptatul drobului de sare să pice. Mai ales din perspectiva durerii. Când ceva mă doare, tot restul se estompează, şi-mi trec prin minte tot felul de scenarii blitz, fulgerătoare în comicul lor, care îmi arată că dacă sănătate nu e, restul nu mai contează. Bre, dacă eşti sănătos, poţi să o iei de la capăt, orice ar fi. Dacă ai pus-o de mămăligă, şi ţi-ai pierdut sănătatea, degeaba vrei să faci ceva, că nu poţi. Rar, se dovedeşte că voinţa e mai puternică decât sănătatea. Dar asta-i o altă poveste.

Măi, numai când ai o problemă de sănătate poţi să-ţi dai seama cât de prostească poate fi o problemă legată de cine spală vasele sau cine duce gunoiul, chit că de acolo a plecat o ceartă care e posibil să fi ajuns să se lege de socri, neamuri, competenţe diverse, după vorba românească „din ţânţar armăsar”. Mai era şi chestiunea cu „nu ştii ce-ai avut până ce-ai pierdut”. Adevărate vorbe.

Azi noapte, pe la 3 dimineaţa, m-am trezit din somn de durere, şi după vreo două pastile anti, am experimentat plăcerea din durere. Plăcerea de a şti că deşi îmi vine să muşc plapuma şi să dau cu pumnii în perete, ce urmează e linişte şi amorţire. Oare-s masochist?