De ce ducem lipsă, de minte sau de voinţă?

This post was written by ghost on August 19, 2009
Posted Under: Pasul1

Întrebare bună, fără finalitate însă. Multe îmi doresc eu, ca şi restul lumii, de la „world peace”-ul candidatelor la titlul de Miss, la „dă-le doamne minte” fredonat de micii intreprinzători, la „poate avem noroc şi nu ne dă afară”-ul nevinovaţilor din sistemul bugetar care sunt prinşi între un guvern prost şi o clasă politică şi mai proastă, plus o masă de manevră votantă care răspunde doar la comenzi care încep cu „veţi primi” sau „aţi primit”. Orice idee am despre cum ar trebui gestionată economia României, e imediat combătută de „esperţi” în fotbal economie şi sindicate, mai ales pe principiul „de ce să sufere şi nevinovaţii?”. Sintagmă cu care sunt de acord. Bine, afirmaţiile lor presupun că pot fi combătute la fel de uşor, de către cineva cu simţul logicii şi dorinţa necesară, nu de mine. Eu, mă complac într-o situaţie fără ieşire. Ce face cineva care ar vrea din tot sufletul să facă ceva bun, să ajute, dar nu are nici puterea, nici voinţa necesară? Mai povesteam eu că una, că alta, că aş vrea, că aşa, că pe dincolo, dar bottom line, nu am cum.

Singurul lucru pe care îl realizez cu siguranţă este că pentru a salva ceva din ţărişoara asta frumoasă dar locuită, este ca o anume persoană sau grup de persoane să se sacrifice. Să ia şuturi în partea dorsală, să muşte, să sfâşie, să lase familie, prieteni şi să facă absolut tot ce-i necesar chiar dacă nu-i dorit pentru a distruge status-quo şi să împingă totul spre masa critică.

Realizez că eu n-aş putea face aşa ceva, acum. Sunt prea legat de week-end-uri, de nevastă, de plimbări cu maşina prin ţară, de trai bun. Ăştia ca mine nu-s buni pentru aşa ceva, că dacă au de ales între a mirosi pielea nevestei când o ţin în braţe noaptea şi a mirosi un pat de hotel pe undeva la dracu-n praznic, aleg prima variantă. Sau dacă e să aleagă între a munci în week-end sau a dormi în aceeaşi perioadă, aleg somnul.

Revenim la nevinovaţi. Sunt mulţi. Sunt derutaţi. Unii ar vrea să facă ceva, dar nu-i lasă conjunctura, şefii sau rudele. Alţii nu pot că nu vor, alţii că nu vor că nu pot, şi aşa mai departe. Sunt mulţi cei care muncesc pentru a le fi mai bine, şi alţii care muncesc pentru a avea putere. Nevinovaţi sunt cei care doresc să trăiască mai bine. Nu cei care doresc să aibă mai multă putere. Ăia au şi voinţă şi dorinţă, şi sunt primii în a prinde mişcarea şi mutarea, de obicei ăştia supravieţuiesc şi-n deşert. Nevinovat este un simplu angajat CFR (de la împingător la şef serviciu), care munceşte pentru un salariu normal, fără excese, în timp ce directorul ia de zece ori salariul lui fără a face nimic pentru că hotărârile se iau de Ministerul Transportului (par example). Nevinovat este un şofer MAI, care îşi plimbă şeful peste tot, în A6 sau Touareg, pentru un salariu de 1.500 de lei. Nevinovată este femeia de serviciu, care vine la muncă la primărie pentru a face curat şi a şterge din stratul gros de praf de prin birouri. Doar câteva exemple. Ghici cine vor fi daţi afară. Tot ei. Directorii CFR vor rămâne în funcţie, şefii MAI vor fi nevoiţi (oh, the horror!!) să îşi conducă singuri limuzina, iar curăţenia din primării va suferi mai mult decât de obicei. Sunt o mulţime de nevinovaţi, şi la asta se rezumă multe chestii. Şi dispar din nevinovaţi, fără ca acei vinovaţi să păţească ceva. Asta înţeleg eu din măsurile anticriză. Problema nu-i la măsuri, ci la cine le pune în aplicare. Degeaba vreau eu orice aş vrea, dacă tot ăia de care vreau să scap îmi execută măsurile cum vor ei. Lupul paznic la oi. Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic. Caragiale, de trăiai acum, aveai material pentru vreo 30 de vieţi. Parol, monşer.

Reader Comments

De impul si dorinta reala, ducem lipsa de ‘mediu’.

#1 
Written By krossfire on August 22nd, 2009 @ 7:00 pm

Prima impresie dupa lectura integrala ?
“Uite, dom’le un om sincer !”
A doua impresie ? Adevar universal valabil chiar ca nu exista. Insa am asa un sentiment placut ca se chiar poate sa devina totul altfel, (putin cate putin) cand se va putea sa si fie descentralizare reala. Nu federalizare. Ca nu la asta ma refer.
Ci pur si simplu cand nu se va mai face si desface totul pe mal de Dambovitza.
Ai prins ideea ?
:P

#2 
Written By WhiteWolf on August 28th, 2009 @ 3:26 pm

Trackbacks

  1. polimedia.us/fain/  on August 29th, 2009 @ 8:20 pm

Add a Comment

required, use real name
required, will not be published
optional, your blog address

Linkurile comentariilor pot fi fara nofollow.

Previose Post: