Ultimul capitol in ghidul de supravietuire. Analiza.

Hai să vă explic mai pe îndelete analiza indicatorilor.

V-am spus în articolul precedent din Ghid ce se poate întâmpla dacă nu ai investiţii pe termen mai mari de un an făcute din credite pe termen scurt. Pur teoretic, amortizările şi deprecierile de active trebuie să fie cel puţin acoperite din profit, vorbind de nivelul 1 al bilanţului restructurat. Orice instituţie financiară urăşte riscul. De-a dreptul. Aşadar, dacă o firmă face investiţii mari din credite pe termen scurt, firma aia este mai riscantă decât alta care nu face investiţiile acelea, chiar dacă investiţiile sunt în active productive. Dacă vreţi să cereţi credite, optimizaţi-vă bilanţul.

Mai e o chestie apropo de ce riscă acţionarul. Contul 455 – împrumuturi acordate de acţionari firmei. Îl urăsc de-a dreptul. E foarte util pentru firmele mici, care nu au linii de credite, nu şi-au calculat de la început cât e nevoie ca firma să funcţioneze şi / sau nu-şi urmăresc fluxul de lichidităţi şi sunt astfel dependente de buzunarul patronului, dar duce la prostii. În primul şi în primul rând, acel cont reflectă o datorie, indiferent că-i pe termen scurt sau pe termen lung. Prin urmare, în caz de forţă majoră, este o supapă prin care se pot scurge banii din firmă. Apoi, fiind o datorie, distruge indicatorii.

Hai să discutăm despre indicatori. N-are rost să explic Ebitda sau alte chestii complicate, aşa că să rămânem la cele mai simple şi cuprinzătoare.

Sunt câţiva indicatori calculaţi de toate băncile. La bilanţ, se calculează:

- Lichiditatea curentă.

- Lichiditatea imediată.

- Solvabilitatea.

- Gradul de îndatorare general.

- Gradul de îndatorare financiar.

- Viteza de rotaţie a activelor, durata lor de staţionare, durata de încasare a clienţilor şi de plată a furnizorilor.

La contul de profit şi pierderi se calculează profitabilităţile. Momentan, dacă profitul excede un anumit prag (adică excede amortizările, provizioanele, toate deprecierile de active, şi mai rămâne cel puţin 2% din cifra de afaceri), indicatorii de profitabilitate şi rentabilitate nu mai sunt aşa de importanţi. Contează însă ca acel profit să nu provină din venituri excepţionale, ci din profitul din exploatare şi cel financiar (fiecare firmă cu particularitatea ei, spre exemplu discounturile care apar profit pe financiar, acoperă uneori la firmele de comerţ cu amănuntul pierderea din exploatare, şi aşa nu-i bai).

Dar hai s-o luăm metodic.

Lichiditatea curentă se calculează ca un raport între activele circulante şi datoriile cu scadenţă sub un an. Bineînţeles, din activele circulante ar trebui să scoatem tot ce este incert sau nefolosibil. Cu cât e mai mare peste 1, firma e mai bine văzută. De ce? Pentru că activele circulante sunt mărfurile, creanţele pe termen scurt de la clienţi, adică tot ce poate fi transformat rapid în bani. Iar aceşti bani trebuie să acopere datoriile pe termen scurt ale firmei.

Lichiditatea imediată se calculează la fel, dar eliminând stocurile din activele circulante. Adică fix doar bani de primit împărţit la bani de dat. Creanţe clienţi per datorii furnizori de mărfuri sau de bani. Lichiditatea imediată ar fi bine să fie de minim 1, dar asta în funcţie de profilul firmei. O alimentară nu are creanţe de primit, dar are stocuri de marfă.. În cazul ăsta musai să ne uităm la viteza de rotaţie a stocurilor de marfă, şi duratele de încasare a clienţilor şi de plată a furnizorilor. Dacă durata de plată a furnizorilor împărţită la durata de încasare a clienţilor este de peste 1,3, atunci e bine. De asemenea, dacă viteza de rotaţie a stocurilor este sub 0,6, e binişor. Dacă şi durata de staţionare a stocurilor este mai mică decât durata de plată a furnizorilor, atunci ai scăpat. Dacă nu, atunci firma are probleme serioase pe termen scurt. Adică, furnizorii trebuie plătiţi mai repede decât se încasează clienţii, iar dacă ai doar stocuri şi le vinzi mai greu decât vin la plată furnizorii, fie te finanţezi din credite pe termen scurt fie din buzunarul patronului, dar dacă situaţia persistă, mai bine închizi firma.

Solvabilitatea. Marea problemă a patronilor. Solvabilitatea este acel indicator care-ţi spune dacă îţi acoperi toate datoriile pe care le ai prin vânzarea tuturor activelor. Adică, mai simplu, total active per total datorii. Again, fără activele incerte. Dacă ai pierdere, acel minus la capitolul profit îţi scade din solvabilitate. Dacă pierderea duce la capitaluri proprii (capital social + profit curent + profit ani precedenti + rezerve, etc) negative, solvabilitatea este subunitară. Şi ea TREBUIE să fie supraunitară. Adică musai să ai mai multe active decât datorii. Logic, nu? De ce ar da o bancă un credit la o firmă dacă ştie că vânzând tot ce are firma aia, nu-şi poate plăti toate datoriile?

Gradul de îndatorare general. Calculat ca fiind total datorii per total capitaluri proprii. Ar fi bine să fie sub 1. Adică datoriile totale să fie sub capitalurile proprii. Altfel, dacă şi datoriile pe termen scurt sunt mai mari decât activele circulante, apăi firma are mult prea multe datorii şi nu-i bine.

Gradul de îndatorare financiară. Calculat ca fiind total datorii financiare per total capitaluri proprii. Ăsta e important foarte. Dacă banca riscă mai mulţi bani decât acţionarul, iar nu-i bine.

Viteza de rotaţie a activelor circulante se calculează ca raport între cifra de afaceri şi activele circulante. Cu cât e mai mare, cu atât e mai bine, pentru că sunt mai multe cicluri de vânzare a activelor.

Durata de staţionare a stocurilor, se calculează ca raport între stocuri şi cifra de afaceri şi se înmulţeşte cu 365, şi se exprimă în zile. Ne spune în medie cam cât timp trece între aprovizionările cu marfă.

Durata de plată a furnizorilor se calculează ca raport între furnizorii neplătiţi (ca medie) şi cifra de afaceri şi se înmulţeşte cu 365, şi se exprimă în zile. Adică, în medie, în cât timp îşi plăteşte firma furnizorii.

Durata de încasare a clienţilor se calculează ca raport între clienţii neîncasaţi (ca medie) şi cifra de afaceri şi se înmulţeşte cu 365, şi se exprimă în zile. Adică, în cât timp îşi încasează firma clienţii.

Normal, dacă durata de încasare a clienţilor este mai mică decât durata de plată a furnizorilor, firma stă bine. Altfel, cash-flow-ul are de suferit…

Ziceam mai sus de contul 455. Dacă îl ai, în dauna capitalurilor proprii, îţi afectează şi lichiditatea, şi solvabilitatea, şi gradul de îndatorare. Însă, pentru a îmbucura pe oricine, dacă faci o majorare de capital şi din acea majorare de capital îţi lichidezi acea datorie din 455, atunci eşti boboc. Adică vei ieşi mult mai bine din punctul de vedere al băncii. Numai că acei bani sunt ai firmei şi nu ai tăi. Te rişti? Ai atâta încredere în firma ta?

Aşadar, nu vă faceţi iluzii. Tot ce v-am spus până aici, e adevărul fără nuanţe. Mai există însă o latură a lui. Cum vede o instituţie financiară o firmă?

În felul următor:

- Firma trebuie să existe legal.

- Firma trebuie să aibă toate autorizaţiile în vigoare.

- Firma nu trebuie să aibe datorii la buget.

- Firma trebuie să poată să existe şi să reziste şi fără credite.

- Firma trebuie să ia credite doar pentru investiţii productive şi pentru nivelarea deficitelor de cash flow pe termen scurt. Tot ce face trebuie să se ducă în creşterea sau optimizarea cifrei de afaceri.

- Firma trebuie să aibe cât mai mult profit şi cât mai puţine datorii.

- Acţionarul firmei trebuie să-şi rişte alături de bancă. Firmele cu capital social de 200 de lei şi capitaluri proprii de sub 10.000 de lei care vor credite de 100.000 de lei sunt evitate. Tot ce are un grad de îndatorare financiară supraunitar sunt evitate.

- Gradul de îndatorare generală ar trebui să fie subunitar. Dacă este supraunitar şi lichiditatea curentă este subunitară, se evită creditarea firmei.

- Bilanţul trebuie să fie optimizat sau prin credit să se optimizeze.

Cam pe acilea se caută spre creditare. Te încadrezi?