Banii şi economia. Tot un ghid de supravieţuire.

Un lucru deosebit de important în viaţa unui patron de IMM (SME – small & medium enterprise) este să ştie cum circulă banii şi de unde-i poate face rost. O lege din marketing (prima, actually) spune că n-are rost să vinzi oamenilor ce produci (comercializezi) tu, ci să produci (comercializezi) ce cumpără ei. Adică să te pui în mijlocul drumului pe unde circulă banii.

Vorbeam în articolele precedente de pragul de profitabilitate. E un schepsis acolo… Pragul de profitabilitate în mod normal e definit ca punctul zero al vânzărilor unde veniturile sunt egale cu cheltuielile. E un lucru important de ştiut, pentru că de la acel punct în sus devine firma profitabilă. Dar schepsisul e de fapt următorul. Dacă profitul pe care îl obţii nu-i eficient, e bai. Pragul de eficienţă, cum îmi place mie să-l definesc (deşi alţii au alte păreri, şi la denumire şi la definiţie), e acel punct zero al vânzărilor care îţi dă posibilitatea obţinerii unui profit egal cu dobânda la titlurile de stat. Adică, dacă profitul (în care includem şi salariul tău, ca patron) e mai mic decât dobânda, atunci decât să te stresezi cu aprovizionări, furnizori, clienţi, stat, şi aşa mai departe, poţi foarte bine să stai cu burta la soare, şi să aştepţi să-ţi pice banii din dobânzi. Fără riscuri (oricum, cu riscuri muuuult mai mici decât dacă i-ai obţine din vânzări). Oricum, nici o afacere, fie ea IMM, fie ea banca cea mai mare din lume, nu poate să aibe un risc mai mic decât riscul de ţară. Aşadar, dacă vrei 0 riscuri, investeşti în titluri de stat din ţări precum Germania, Franţa, Suedia, Olanda, etc.

Momentan România are riscul de ţară cotat prin instrumentele CDS intre 350 şi 500 de puncte (adică dacă vrei să îţi asiguri banii contra riscului de ţară, te costă între 3,5% şi 5% din sumă, ca primă de asigurare). În vremurile bune, anul trecut prin octombrie – noiembrie, era de 750 de puncte. Oricum, riscul e mare şi să-ţi pice o placă de beton în cap sau să te lovească o maşină. Aşadar, şansele-s de partea ta…

Revenind.

Nu avea încredere în credite. Până şi o banală linie de credit trebuie folosită doar în ultimă instanţă, ca balon de salvare. Toate creditele îţi macină din profit, ceva de groază, prin comisioane, dobânzi, şi altele. Nu zic că nu-s utile, dar e ca un pact cu diavolul, în sensul că îţi faci treaba, dar plăteşti mai mult decât face. Nu am treabă cu băncile, mai ales că-s din branşă, doar spun lucrurilor pe nume. În mod normal, pentru orice firmă trebuie să ai de la început banii necesari să-ţi poţi acoperi fluxul de numerar până devine pozitiv de la sine, adică până se poate finanţa firma singură. Aşa nu depinzi de nimeni în afară de tine. De aceea spuneam într-un articol mai vechiuţ, că fie ai banii de firmă, fie lucrezi în domeniul respectiv până îi ai. Adică opţiunea de a fi salariat la altcineva este pentru cei care nu au bani şi pentru cei care nu vor să fie patroni. Restul, ochii la uşă.

Puţini sunt cei care înţeleg paragraful precedent. Dar musai să pricepi că dacă trebuie să rişti, riscă banii altora, iar dacă trebuie să înmulţeşti banii, înmulţeşte banii tăi. Adică, dacă vrei risc şi adrenalină, fii salariatul cuiva, iar dacă vrei bani, fii propriul tău salariat.

Oricum, chiar dacă nu recomand creditele, trebuie să ştii despre ele câte ceva. Aşadar:

Există două tipuri de credite:

- credite de investiţii

- credite pentru activitatea curentă

Foarte rare sunt cele de nevoi personale, pe care doar o bancă sau două din România le promovează, dar tot din categoria activitate curentă sunt şi ele. Dacă nu ţi se spune altfel, orice credit este pentru o anumită destinaţie, iar BNR chiar are atribuţii în verificarea băncilor cu privire la urmărirea destinaţiei lor. Adică, dacă ai luat o linie de credit pentru activitatea curentă, n-ai voie să faci investiţii în active fixe din ea. Şi nici n-ar trebui. O să vedem mai încolo de ce. Iar banca te va urmări, chiar dacă nu-ţi spune, ce faci cu banii din ea. E trecut inclusiv în contract. Aşadar, ai grijă la ce faci cu banii din credite. Şi citeşte contractul de credit, întotdeauna, şi alături de un avocat sau un prieten finanţist.

Discutam de cash flow în post-ul precedent. Cu el poţi vedea care-i rata maximă la care te poţi îndatora ca să nu intri în incapacitate de plată (flux de bani negativ în cash flow). Adică în termeni româneşti, cât îţi poţi permite să plăteşti lunar, ca să nu scazi sub pragul de eficienţă.

Dobânzile la credite sunt de două feluri, mari şi late. Dobânzi bazate pe indici de referinţă gen Euribor / Robor / Libor, fie dobânzi variabile bazate pe costul resurselor – adică dobânda variabilă standard a băncii. Dacă nu-ţi spune în contract ceva de genul „Robor + marjă”, ai dobânda variabilă standard a băncii. Întotdeauna alege varianta „Robor + marjă”. Oricum vei lua ţeapă, dar măcar aşa poţi estima în care parte va merge dobânda, pentru că Robor este un indicator extern băncii tale. Nu lua credite în valută dacă n-ai încasări în valută. Chiar dacă-i mică dobânda, cursul te mănâncă… Vezi mătăluţă, casa de schimb valutar, ca şi o bancă, îţi vinde valuta la un preţ mai mare decât cel cu care o cumpără de la tine. Aşadar, oricum plăteşti pentru valută mai mult decât cursul oficial BNR. Un 1% în plus lunar pentru diferenţa de curs înseamnă cât 12% pe an. La fel şi cu acele comisioane la sold, cum are BT – inventatorul creditului fără dobândă. Pe acea vreme – la sfarşitul lui 2007, aveau 1% sau 2% la sold, lunar. Ceea ce corespundea la o dobândă de 12% şi respectiv 24% pe an, când alte bănci dădeau credite cu costuri mult mai mici. Dar era fără dobândă, nu?

Acele rate de referinţă, Euribor, Robor, etc sunt nişte rate de dobândă care nu sunt stabilite de o bancă anume, ci de un cumul de bănci. În cazul Robor, sunt 10 bănci (top 10) româneşti care stabilesc prin cotaţii între ele cum valoarea Robor. Iar BNR intervine, dacă se depăşeşte rata Lombard plus o marjă. Dar tot băncile fac jocurile, după cum cântă şi BNR. La fel şi în cazul Euribor, numai că treaba e mai largă, la nivelul CE. Şi tot băncile centrale din CE fac jocurile. Aceste rate de referinţă trebuie folosite, pentru că nu dau voie unei singure bănci să facă jocurile, cum e vorba de dobânda variabilă standard, pe care banca o stabileşte în funcţie de mai mulţi factori gen risc de ţară, costul surselor de finanţare, etc – dar pe care ea singură o stabileşte.

Iar dacă trebuie să iei credite, ai grijă să fie pe termen cât mai lung. Nu te interesează cât plăteşti băncii, numai să nu-ţi afectezi fluxul de încasări şi plăţi pe termen scurt. Cu cât e perioada mai mică, cu atât e rata mai mare, la aceeaşi sumă. Şi cu cât e rata mai mare, cu atât eşti mai vulnerabil la modificările de dobândă. Plus că bilanţul restructurat arată mai bine. Vezi că băncile au oferte similare. Nu te lăsa amăgit de un 2-3% în minus la dobândă, dacă ai comisioane lunare mai mari. Calculează. Tradu totul într-un fel de DAE, de dobândă. 1% lunar corespunde la 12% anual. Mai calculează odată.

Să vă zic însă, de ce trebuie să vă feriţi de credite acum.

E lucru ştiut de toţi că mulţi bani înseamnă inflaţie. O rată de dobândă scăzută duce la creşterea consumului pe credit, care credit măreşte de fapt cantitatea de bani din economie. O bancă poate să acorde credite de maxim 8 ori (parcă) fondurile proprii. Adică am 1 leu fonduri proprii, dar dau credite de 8 lei. Bani care se duc în economie. Şi generează inflaţie. De aceea, orice bancă centrală (inclusiv BNR) are printre principalele atribuţii controlul masei monetare prezentă pe piaţă. Inflaţia se traduce în creşterea preţurilor. De ce? Pentru că dacă ai prea mulţi bani pe piaţă, banii se devalorizează, că-s prea din abundenţă. Cu cât ceva este mai rar, la aceeaşi cerere, cu atât este mai preţios, mai scump. Inflaţia de fapt generează creşterea dobânzilor, precum şi scăderea dobânzilor generează inflaţie. Ce-a fost mai întâi, oul sau găina? Oricum, e o explicaţie minimă, deoarece inflaţia e generată de mult mai multe lucruri decât doar de rata dobânzii.

Momentan, din cauza crizei, băncile centrale din lumea întreagă au redus la nivele minime dobânzile de referinţă. Euribor 3M a ajuns la 1% şi chiar sub, iar Robor e în scădere. Ce înseamnă asta? Că pe termen scurt consumul va creşte. Nu investiţiile, ci consumul. Cu cât rata de dobândă reală e mai mare, cu atât investiţiile reale sunt în scădere. Exact ce ziceam de pragul de eficienţă, dacă nu poţi să faci bani eficient, laşi pe alţii să facă. Dar totul e pe termen scurt. Pe termen mediu, de peste 1 an, asemenea măsuri sunt contraproductive, pentru că generează inflaţie, creşteri de preţuri. Acum 1 an, existau împrumuturi cu dobânzi gen Euribor 3M + 2 sau +3 (între 5% şi 7%). Acum sunt Euribor +4 sau +5 (aceleaşi procente). Chiar dacă Euribor a scăzut, rata globală a rămas constantă datorită majorării marjei fixe. Dar Euribor nu poate rămâne prea jos mult timp, pentru că va genera inflaţie. Aşa că, după ce ăia mari şi tari din CE vor ieşi cu economiile pe creştere, vom asista la creşteri de dobânzi. Nu mult, cu 2-3 procente, de la 1% la 3-4%, dar suficient ca dobânzile noastre din România să ajungă de la 5% la 8% (aproximativ). La ei nu se cunoaşte atât, că toate încasările le au în valută, dar la noi, unde şi cursul valutar are o viaţă proprie, va fi crimă. Asta merge şi spre acel mirific program Prima Casă, wink wink.

La lei, prin Robor, e şi mai simplu de explicat. Noi n-avem industrie autohtonă, producţie competitivă. Suntem doar o naţie de angrosişti, de intermediari, şi de asistaţi social. Suntem dependenţi de credite, şi asta spune mult. Numai aşa se explică cum am ajuns in 6 luni de la creştere de 7% la scădere de 6%. Aşadar, logic vorbind, dacă nu producem, cum credeţi că există bani pentru consum? O soluţie ar fi creditul, pe care se tot chinuie guvernul ăsta să-l relanseze, numai că în loc să relanseze creditul pentru IMM-uri, îl relansează pe cel pentru persoane fizice. Şi tot nu producem nimic, doar consumăm. Şi eventual imobilizăm banii în construcţii care nu produc nimic. Ei bine, acum e perioadă electorală. Aşa că, au scăzut dobânzile, ca să dea bine la televizor, ameninţă băncile cu impozite mai mari şi urlă în stânga şi-n dreapta să se dea drumul la credite. Adică vor să tipărească bani, pentru că cei existenţi s-au terminat. Nu pot face asta prin BNR, tiparniţa oficială a statului, care e singura instituţie publică în afară de Loteria Română care face profit acum şi care gândeşte cu creierul şi nu cu altceva, aşa că vor să creeze bani prin credite. Pe termen scurt, ar fi bine, pentru că va stimula consumul, cu condiţia ca băncile să fie aşa de tâmpite încât să creadă că pe urma restanţierilor vor putea face profituri fără riscuri (din nou, intervine programul Prima Casă, cu garanţia statului, wink, wink..). Dar pe termen mediu se va creea inflaţie, aşa că dobânzile vor sălta din nou. Chiar credeţi că dacă ăia mari şi tari din CE vor ieşi din criză cu mare efort, şi noi vom ieşi din criză la fel de repede dar fără efort?

Revenind. Orice dobândă şi comision îţi mănâncă din profit, şi trebuie fie să măreşti vânzările fie să scazi cheltuielile pentru a te încadra în pragul de eficienţă al vânzărilor. Pe termen scurt te obligă să fii mai eficient. Pe termen mediu şi lung, te destabilizează. De aceea folosesc vesticii mai mult oferta publică iniţială de acţiuni (IPO), emisiunea de acţiuni sau obligaţiuni şi atragerea de investitori (venture capital), pentru că pe ăştia îi plăteşti din profit, din dividende, şi banii sunt mai ieftini decât un credit. Singura parte nasoală ar fi că nu mai eşti singur proprietar pe firmă. Dar când ai control, prin deţinerea de 51% din acţiuni, te mai doare asta? Chestie de mentalitate.

Şi încă ceva. Pe tine trebuie să te intereseze doar să obţii profit. Cât mai mult. E cea mai ieftină sursă de finanţare a afacerii, deasupra creditelor şi deasupra investitorilor străini. Reinvesteşte profitul, ţine-l pe firmă, fă depozite. Nu-l cheltui. O să-ţi prindă bine la nevoie, când ai momente de scădere de vânzări sau când vrei să te extinzi. Pentru că de ambele probleme o să te izbeşti. Nu poţi să rămâi la acelaşi nivel până mori. Trebuie să creşti sau să închizi. Una din două. Dar să creşti sănătos, nu să creşti o firmă la o cifră de afaceri de câteva milioane de euro şi să te trezeşti că a doua zi fie nu ai desfacere fie nu poţi să plăteşti facturile pentru că ai riscat prea mult. Şi în cazul cel mai rău, să rămâi şi fără casa proprie, că ţi-o ia banca sau cămătarul. Răbdare. Ai vreme destulă până la pensie. Du-te la pescuit….