Taica-meu o fost multi ani seful IACM – IJCM (Intreprindera Antrepriza Constructii Montaj), o avut intre 300 – si 500 de subordonati. Normal ca in ‘89 mai toti “prietenii” l-au suduit si l-au dat deoparte. L-au trecut doar cu un atelier mic de tamplarie cu cinci omi. Nu o fost nici un bai, asa au fost vremile. O facut din atelierul cela un SA (parca prin MEBO, sau asa ceva), o cladit pana in 2007 doo sedii(din care unul in buricul targului),una hala, un atelier, sectie de instalatii (sanitare, termice si electrice), sectie de constructii civile, una cantina. In 2006 directorul societatii s-a pensionat, al meu tata nu o vrut sa fie dereftor, lui ii place executia (si o fost un bun executant, ca o reusit sa traga apa la cota 1600, unde restul nu au reusit), drept urmare o refuzat postul si o propus un “pretin”.Io mi-am luat concediu sa le pun la punct tot sistemul informatic, sa le implementez softurile pentru calculul de devize, sa-i scot pe net si le fac documentatia de licitatie pentru o aparare de maluri cu gabioane. Dupa ce am terinat, pretinul cela i-o desfacut contractul de munca. Apoi o facut o manarie de asociere pe doi leuti cu alt SA pentru preluarea sediilor si a cantinei. Stiu ca tata avea ceva actiuni acolo. Stiu ca in vremea aia valorau ceva. Nu stiu daca le mai are sau daca mai valoreaza ceva(nici nu ma intereseaza, si nici pe el nu-l intereseaza). Taica-meu s-o pensionat, o inceput o colaborare, s-o scufundat in munca cu totul ca sa uite. Nu o mai fost acelasi de atunci. In 2008 o avut un AVC. Al meu tata ce ma lua pe mine sub un brat, pe al meu frate sub celalat brat, un sac de ciment in spate si fugea cu noi. Om in putere. Daramat in doi ani. Al meu tata ce mereu trebuia sa munceasca. Dupa ce o refacut casa parinteasca o facut tot ce se putea face la o casa, livada 500 pomi, beci, garaj, casa de oaspeti, sera, grajd. Numa piscina nu o facut. Si toate astea dupa programul de munca. Si dupa ce o terminat, o mai facut o casa la oras, ca nu putea sa stea locului. Ce o facut dintr-un mic atelier de tamplarie cu 5 omi, mare firma de constructii. Da, am fost rau cand am aflat. Si nici acum nu mi-o trecut de tot.

Se zice ca razbunarea-i arma prostului.In timp, din cauza vietii, vrei – nu vrei, ajungi sa intelegi ca cine nu se razbuna-i si mai prost
Deci, din punctul meu de vedere poate fi doar “da”. Cu mentiunea ca niciodata n-am fost atras de capitolele in care se face naratiune pe teme ca “martiri”, ori “sfinti”

Rau altora o facut, in sensul ca “Nu o mai fost acelasi de atunci” adica, o fost daramat. Iar altii suntem noi care il vedem daramat. Rau ca si-o cam bagat picioarele in ei omi si in ele principii, s-o izolat. Acelasi nu o sa mai fie, veci.

Eu am patit-o la fostul loc de munca. Rau de tot, si cu atat mai rau cu cat a fost prima experienta profesionala, prima lovitura in plin, total neasteptata, venita in rafale, intr-un domeniu in care nu m-as fi gandit/n-as fi crezut.
Am ramas si cu niste “sechele”, in sensul ca acum, la prezentul loc de munca (care-mi place si unde simt ca ma potrivesc), tind sa fiu hipervigilenta (aproape paranoica) si sa interpretez realitatea intr-o maniera negativa. Fac comparatii, ma sperie si ma infurie imediat orice asemanare a prezentului angajator cu fostul angajator, ma aprind al orice lucru minuscul, si sunt mereu in defensiva, cu bagajele facute. Inca ma pot bucura de partile pozitive pe care anhajatorul le are, de dovezile evidente pe care mi le da pentru a-mi arata ca sunt potrivita acolo si ca e multumit, insa toate palesc la o banala trecere cu vederea a unui lucru excelent realizat.
Lucrez la indreptarea acestor lucruri, si ma ajuta sa stiu ca ele exista, asa nasoale si urate si rele cum sunt, pentru ca cel putin le pot supune ratiunii, si astfel diminua din efecte. Cred.
Nu stiu daca sunt “mai rea” (nu am o definitie a termenului, si nici buna nu stiu daca sunt), dar cu siguranta sunt schimbata in raporturile profesionale. Ma astept la ce-i mai rau, si parc-as face echilibristica in fiecare zi. NU-i o senzatie placuta, desi realitatea mi-a infirmat toate ideile negative pana acum. Asta-i mai nasol. Cand te astepti sa fie rau, si este bine, si totusi nu te poti relaxa, pentru ca data viitoare tot rau crezi c-o sa fie.
O sa mai treaca ceva timp pana cand imi voi incheia conturile (sufletesti) cu experienta trecuta.
Ce ma enerveaza este ca am pierdut din usurinta cu care ma adaptam. This sucks.
(oricum e vorba, se pare, doar de mediul profesional, caci in rest, la fel de “fraiera” sunt )

De fapt sunt doua sensuri, la intrebarea ta…
Despre bine si rau…si despre cum am reactionat fiecare dintre noi cand am fost in asemenea ipostaze…
Cred din tot sufletul ca nu e bine, ca fiecare lucru are sensul lui chiar daca contravine dupa parerea noastra, propriilor interese.
Acum ce-am facut…am suduit, am amenintat, am injurat…am jurat..ca…
Nu e totul sa faci rau…ci doar sa nu zici nimic…cand e nevoie…ceea ce am facut.