Salvatorul României este..

This post was written by ghost on April 24, 2009
Posted Under: Pasul1, gândire, manipulare, media, oi, viitor

.. un simbol. De când mă ştiu, majoritatea românilor se raportează la simboluri pentru a găsi o cale de a supravieţui. În politică votăm partide, în religie credem în BOR, în moaşte şi icoane, în muncă ne bazăm că vin americanii şi sperăm că câinii latră iar caravana trece.. Peste tot, ne raportăm la chestii mari şi late, mai presus de noi, şi aşteptăm să fim salvaţi. Idee bună avu şi reprezentantul Casei Regale Radu Duda, care (sau cine-l manevrează) a ochit dorinţa de simboluri a românilor şi e dispus să ofere circ şi pâine pentru a câştiga. Problema e următoarea, cum spune şi Bleen, că la Casa Regală, s-au cam terminat nemţii. Eu zic aşa, că dacă ar veni iar străinii să zică uite, candidează unul de-al nostru, care nu-i român, probabil c-ar câştiga, pe principiul că iarba din curtea vecinului e mai verde, iar străinii ştiu mai bine decât noi ce, cum şi unde să facă. Un simbol, mai ales dacă persoana respectivă ar fi vre-un neamţ neaoş. A sure bet, vorba americanilor.

Problema reală a românilor, cel puţin a majorităţii, e că nu reuşim să ne scăpăm de dorinţa de a transpune puterea iluzorie a schimbării în altcineva decât noi înşine. Nu ne gândim unde fiecare greşeşte, unde putem schimba ceva fiecare din noi, unde putem să dovedim că suntem indivizi nu carne de tun şi masă de manevră. Aici ar trebui să ne gândim. Vlad Ţepeş e un simbol al neputinţei românilor, care l-ar vota în masă dac-ar putea, şi ar lua drumul occidentului dacă acesta, odată votat, ar da legile acelea cu trasul în ţeapă pentru furt. Abureală, nenică.

Vrem orice, dar să nu ne atingă, eventual să-i atingă doar pe ceilalţi. Şi nici nu ştim ce vrem.

Dacă stai să te gândeşti, frate, ce manipulare brutală avem acilea, când toţi se-nghesuie să fie Preşedinţi, Regi, Împăraţi şi alde ăştia, însă fără nici o putere reală. Cât i-a ţinut piept lui Băsescu stimabilul domn Tăriceanu? Până la sfârşit de mandat? Păi, atunci, ce putere reală are Băsescu? Ce se întâmpla dacă nu era validat la referendum? E, vezi? Acilea-i hiba, că preşedintele e doar de formă, o chestie care deturnează atenţia de la problemele reale. Ce, crezi că Radu Duda e chintesenţa stilului şi eleganţei? E oare aia un atu în plus să devii preşedinte? Eu zic da, fără umbră de îndoială. E un atu în salvarea a ce a mai rămas din România? Fără îndoială, nu.

Ne batem cu pumnul în piept, că aşa şi pe dincolo, aşteptăm ca FMI să dea BNR banii, ca BNR să dea băncilor cota parte din rezervele minime ca să relanseze creditarea, ca acestea să scadă şi dobânzile şi cursul euro, fără să gândim că noi suntem cauza că nu creditează băncile, că riscul de ţară e sus de tot şi că nici un om cu capul pe umeri n-ar da bani în condiţiile astea de piaţă şi neplată. Surse aici şi aici. Şi mai sunt surse, dar spun în mare tot cam aşa ceva. Eu unul, n-aş da credite în condiţiile astea, cât timp nu s-a stabilizat rata neperformantelor.. Şi dacă ajunge pe la 10%, vom avea exit-uri, restrângeri puternice de reţele şi plecări în masă. Dar alte credite în mod sigur nu vor fi.

Aici e hiba noastră, că aşteptăm pe altcineva să ne scoată din ce ne-am băgat. Dar aşteptăm pe cineva mai înalt (referinţă crudă la Tom Holt). Sper doar să ne trezim la timp, că vreau să-mi fac o căsuţă şi n-am chef de prostii.. :P

Reader Comments

Soferul x spune “va voi duce din punctul A in puncul B in, lin, duios, pe drum imbiecios”, pasagerii voteaza soferul x, sofer ce primeste cheile si purcede la drumul mandatului … mai trage pe un drum de tara (sa mai scuteasca din morica, sau poate chiar cu gandul la timpul pasagerilor, sa ajunga mai repede la destinatie, sa-si rezolve problemele, sa traiasca bine), uneori fereste gropile prostiei alteori ba, mai incurca vitezele, mai greseste drumul (voit au’ ba, uneori chiar vrea sa ajunga unde trebuie, alteori are de luat si el un pachetel … un pasager fara bilet) … si cumva … ajunge la destinatie. Acum ii clar ca-i si vina pasagerilor, ca nu or pus umarul sa scoata mijlocul de transport din mocirla, unii au vrut sa se inteleaga la pretul beletului sau sa mearga pe blat, nu or tipat la sofer ca o gresit drumul, nu au pus mana pe o harta sa vada cum se poate ajunge mai bine la destinatie. Cat timp soferul nu ne tipa in prapastie, putem sa alegem daca schimbam mijlocul de transport, soferul, cand ii cazul de a vota si, daca punem si noi umarul si incepem sa impingem masina si sa ajutam cu ceva la bunul mers si un traseu cat mai bun. Dupa 1 mai o sa vin si io cu vesti despre mertul buburuzei noastre, ca-mi pare ca mecanicii ne pregatesc ceva modificari. Nu vreau sa vorbesc pana nu stiu ca asa-i, da se pare ca in sistemul de sanatate se va schimba cate ceva, si-mi pare ca in rau pentru omul de rand.

#1 
Written By sorin on April 24th, 2009 @ 7:59 pm

Bre, mie’mi pare rau de mine, ca m’apuca asa un dor de concediu si de duca, ceva de groaza. ‘ti zisei ca fiecare candidat pe care l-am votat a cam iesit??? Atunci cand am votat.. Si-am votat numa’ asa, de-al dracu’… :P

#2 
Written By ghost on April 24th, 2009 @ 8:45 pm

In atare conditii, Vadim devine un simbol al furiei oarbe si prost directionate. Asa intelegem de ce era atat de iubit in prima faza.

#3 
Written By krossfire on April 24th, 2009 @ 8:49 pm

Mda.. Sa vina Vadim & Funar & Jiji sa faca ordine si curatenie in Romania. Sa-i puna la zid pe toti hotii… Mie tare-mi suna cunoscut.. Nu-l cunosc pe Principe, n-am treaba cu el, poa’ sa fie chiar omul potrivit, da’ n-am incredere in Romania.
P.S. Si Vadim n-a iesit ca nu l-am votat eu, na! :P

#4 
Written By ghost on April 24th, 2009 @ 8:51 pm

ghost, bine zici.
Nu asa se face ordine in tara,cu: sa vina cutarica. Ordinea nu se face de presedinte.
Totusi presedintele poate sa influienteze comportamentul sistemului. Daca base a dat semnal de marlanie,sigur ca toti ceilalti au fost/facut la fel, si nu le-a fost greu de loc pentru ca asa sunt ei in starea lor naturala.
Sa fi om cu simtul datoriei, asta nu se vrea de catre o mare parte dintre bugetatii din banii poporului.

#5 
Written By pisica on May 3rd, 2009 @ 8:30 am

Mersi. Ma bucur ca ti-a placut. Da, presedintele poate sa influenteze comportamentul sistemului, dar nu-l poate modifica semnificativ. De la revolutie incoace, fiecare presedinte in afara de Constantinescu a dat semnale de marlanie, dar marlania restului de popor nu a putut fi influentata de Constantinescu. Tind sa cred ca prostia si marlania le avem hard-wired in noi.. :)

#6 
Written By ghost on May 4th, 2009 @ 4:48 pm

Add a Comment

required, use real name
required, will not be published
optional, your blog address

Linkurile comentariilor pot fi fara nofollow.

Previose Post: