Despre egoism citire..

Am citit şi răscitit unele şi altele, am cujetat şi am subscris la varianta asta de gândire. Primită pe e-mail.. Şi o susţin.

Mie chiar imi e foarte simplu sa-mi accept egoismul. Tot ce fac, fac pentru mine, cu cat ma plac mai mult, cu atat  imi e mai bine. Cu cat incerc sa ajut mai mult, cu atat ma plac mai mult, cu cat sunt mai corect, somnul meu va fi mai dulce. Pentru mine egoismul e strans legat de respectul de sine, pot sa ma plac daca sunt multumit de mine, pot sa ma respect daca ii respect pe cei din jurul meu. In momentul in care ajut, o fac si pentru mine, pentru a fi multumit de cel care sunt. Da, cred ca daca nu am fi egoisti nu am putea sa ne respectam pe noi si nici nu am putea sa fim buni. Nu pot sa respect pe nimeni daca nu ma respect pe mine, nu ma pot respecta pe mine daca nu-i respect pe cei din jurul meu. Trebuie sa ma plac si sa ma accept pentru a putea fi impacat cu mine, numai in felul asta pot fi un om bun. Atat timp cat nu ma plac, cat nu ma accept, nu am cum sa fiu un om bun, gandul ca am putut sa ajut pe cineva ma face pe mine sa ma simt bine, gandul ca sunt ajutat si imi este bine ma face sa ma plac, sa imi doresc sa fiu bun, pentru mine ii vital sa fiu egoist, sa stiu ca pot face ceva ca sa-mi fie bine cu cei de langa mine. Imi pare lipsit de sens sa spui ca poti ajuta pe cineva fara sa te gandesti deloc la tine. Pana si gandul ca un batranel fara adapost va manca bine macar o zi, ma incalzeste pe mine, deci o fac si pentru mine. In momentul in care facem sacrificii cred ca le facem si pentru noi, si pentru ca suntem egoisti, vrem sa ne fie bine, ne gandim la noi, ne gandim cat de bine ne vom simti cand vom vedea zambetele ce apar pe  chipurile celor dragi in urma sacrificiului.. Da, sunt egoist, si nu imi e rusine sa o recunosc, pentru mine ar fi o calitate, calitate cu care nu-mi place sa  ma afisez.

Bine, asta in conditiile in care egoism = trasatura morala care pune mai presus de toate interesele personale. Si de bun inteles ca in momentul in care constientizez ca-i fac rau cuiva, imi fac rau si mie, pentru ca nu ma mai plac in postura asta. Nu stiu daca are sens  ce spun eu (pentru mine ar avea), imi pare ca nu ai cum sa fii altruist daca lucrul asta nu te face sa te simti bine, daca nu te multumeste, in momentul in care iti face bine deja ar fi vorba si de egoism. Si de asta imi place mai mult sa fac decat sa vorbesc.
Toate bune.

Ceva în genul ăsta ziceam şi eu acilea.. Totuşi, de ce nu-ţi place s-o afişezi, baiatule??? Crezi că prietena te-ar iubi mai puţin dacă demonstrezi un pic de integritate? Doar o părere, dar eu ţin la ea: Curajul nu înseamnă să nu-ţi fie frică, ci să faci ceea ce trebuie chiar dacă ţi-e frică. Aşa şi cu egoismul acesta. Trebuie îmbrăţişat, în felul în care zici tu, pentru că-i de o mie de ori mai constructiv decât să faci aşa ceva sub constrângerea ruşinii, religiei sau a preceptelor morale. E o alegere conştientă, pe când în celelalte variante e doar o obligaţie de îndeplinit, de care te poţi fofila. În varianta expusă de tine, zic eu, tu eşti cel care merită felicitări, pe când celelalte variante te absolvă de gândire, iar în lipsa lor, te poţi dovedi un om rău. Altfel spus, caracterul unui om se dovedeşte în absenţa regulilor şi obligaţiilor, atunci când nu trebuie să ajute, dar o face pentru că vrea. Just a thought…