Lene sau pauză?

Auzit-ai dragul(a) moşului de plăcerile interzise? Ce consideri că-i interzis? Pentru mine, începe să fie mâncarea, pentru nevastă-mea linsul pe nas pe subsemnatul şi bilibistrocizatul pe acelaşi subsemnat în timp ce individul mascul are ceva de făcut.. Pentru voi? De ce întreb, că parcă aş vrea să ştiu cum e să îţi interzici o plăcere. Eu, sincer, nu mi-am interzis până acum nici o plăcere, nu mi-am cenzurat nimic, chiar dacă aparent sunt mai multe.. Dacă am făcut acel lucru, chiar dacă mai târziu, înseamnă că nu mi l-am interzis..

Bine, recunosc, m-am lăsat de fumat, dar acum dacă stau să mă gândesc, nu era tocmai o plăcere, cât o obişnuinţă, că n-aveam ce face cu mâinile, trebuia să moşmondesc ceva, şi vorba din bătrâni „pauzele lungi şi dese-s cheia marilor succese(uri)”.. În rest, când am vrut calculator, l-am cumpărat, când am vrut nu-ş ce mâncare, am făcut pe dracul în patru şi-am degustat, când am vrut să văd Tenerife, le-am văzut.. Toate pe rând, nu musai exact când le-am vrut, dar mi-am satisfăcut plăcerile în totalitate.. Am ajuns să cred că îs cumva favorizat de soartă, că prea bine o duc, vorba lui Sorin, mă simt niţel anormal.. Ştii ce nasol e să o duci bine când teoria spune că e criză şi toţi o duc rău? Nu cred că-s prea mulţi care înţeleg teoria egoismului, cea adevărată, şi parol că nu-s egoist, în general, dar nu cumva îmi scapă mie ceva? Nu cumva calea spre fericire e niţel egoistă?

Aş vrea eu să cred că îs eu cel mai cel dintre cei mai cei, şi am avut şi eu partea de probleme grele, d-alea fără rezolvare, sau încă nerezolvate, care îşi iţesc negrul cap când şi când, dar în general dus-o bine.. În medie, cum se zice prin anumite cercuri.. Însă tind să cred că n-am voinţă, că n-am ambiţie. Ai trecut prin aşa ceva? Când ai prea multe, începi să te gândeşti cum ar fi să ai puţine.. Când o duci bine, începi să te gândeşti cum ar fi dac-ai duce-o rău.. Aici e chestiunea, că n-am termen de comparaţie.. Ok, ştiu bancurile, cu individul care începe un anunţ cu „Doctorand, 185, 75 kg, atletic, vilă, limuzină, piscină, casă de vacanţă, nefumător, necăsătorit, fără obligaţii, salar peste 4000 de euro lunar, nu caut nimic, doar mă laud”, şi nu mă încadrez, doar cujet.. În sensul că parcă n-am avut cu ce să-mi încerc puterile, că n-am avut prea multe greutăţi care să-mi testeze voinţa şi să-mi formeze conştiinţa şi sufletul, chiar dacă încerc din greu să fiu ceea ce cred eu că ar trebui să fiu..

Foarte greu te poţi împăca cu subconştientul, şi, fără să fiu unul dintre cei care caută senzaţii extreme (chiar dacă acele senzaţii extreme sub numele lor „nevastă” m-au găsit), am impresia că e vorba de lene la mine.. Nu cea din poveştile cu iepuraşul şi ora sexuală, nici cea cu zurgălăi, care nu te lasă să ridici nici măcar în ultimele două picioare din faţă, ci acel tip de lene care te paralizează când vine vorba să acţionezi, care-ţi şopteşte insidios la ureche „lasă că nu-i momentul să îţi încerci voinţa sau putinţa, e vreme, acuma ai de lucru, eşti obosit, ai avut o zi grea, nu-i nevoie”, şi te face să te laşi dus de curent, în ritm cu valurile.. E enervant, la o adică, să simţi că trebuie să faci ceva în această privinţă, după un moment înălţător şi inspiraţional, cum ar fi vreun film sau vreo carte bună, şi dimineaţa să-ţi toarne plumb în papuci, să simţi că nu-i atâta grabă şi că „acum n-am chef”.. Foarte enervant.. Ştie careva o cale de ieşire din problema asta care să nu implice chestii de voinţă??? (da, lenea e de vină).. Că-s curios…