Scump, nene!
Posted Under: Pasul1, common sense, economie, gândire, oi, schimbare, viitor
Pentru un prieten, vreau să fac o precizare legată de criza asta. Am fost întrebat dacă cred că ne vom reveni, cu economia, şi de pe unde vom începe creşterea spre noi culmi măreţe..
Dragule, nu ne vom reveni prea curând. Momentan noi nu înţelegem diferenţa dintre valoare şi preţ. Bine, nu-s teoretician economic, dar părerea mea este următoarea:
Degeaba am un apartament cu 3 camere, dacă nu pot să-l vând. Nu are valoare. Preţul pe care eu să zicem că eu îl cer e de 80.000 de euro. Preţul e ceea ce apare pe ofertă. Valoarea e obiectivă, stabilită de piaţă. Ambele fluctuează, însă doar valoarea este cea care fi diferită de la om la om. Dacă eu am 3 copii, şi stau într-o garsonieră, valoarea pe care eu o dau unui apartament cu 3 camere e sensibil diferită faţă de cea pe care unul care stă într-o vilă i-o atribuie apartamentului.. E chestie şi funcţie de necesitate, de nevoie. Preţul e măsura fizică a valorii. De brânză bună în burduf de câine ai auzit? Aia e.
Poţi să ceri un preţ de 80.000 de euro, în provincie, pentru un apartament de 3 camere, că nu primeşti… Acelaşi lucru se întâmplă dacă acea persoană cu mulţi copii nu are banii sau modalitatea de a finanţa achiziţionarea apartamentului. Valoarea o fi ea mare, preţul o fi mare, dar dacă n-ai cu ce, degeaba. Aici băteam.
Momentan, ce se cumpără pe piaţă sunt apartamentele de maxim 2 camere. La preţuri mici, până în 40.000 de euro. Cei cu preţuri mari, ţin de preţ şi nu vând. Cei cu case, la fel. La terenuri nu mă bag, că nu-s în stare să estimez corect pulsul pieţei. Însă, încerc să nu subestimez disperarea. Am văzut o mulţime de case în roşu, adică nefinalizate, la care nu lucrează nimeni, anul acesta. Oare, din ce cauză? Dacă nu poţi vinde, rămâi cu banii imobilizaţi.
Bun, să ajungem la oile noastre… De credite nu discutăm, că e clar nu? Citatul zilei: “Nu dai 100 de milioane de euro credit cu asteptarea ca pierzi 15%”. Nu vor mai fi credite ca până acum. Managementul riscului e îmbunătăţit. Oricum, cine e la zi cu ratele, are sau lucrează la o firmă bună şi de viitor, poate şi acum lua credit. Dobânzile vor scădea (cândva), dar la fel va scădea şi numărul celor eligibili pentru credite noi. Iar ăştia ştiu să judece, la rece. Nu discutăm nici de executări, sau de cei care au luat deja apartamente/case/terenuri. Vorbesc doar de oferta imobiliară.
Oferta imobiliară, zic eu, începe să şovăie în faţa valorii de piaţă. Momentan toţi ţin de preţ, însă preţul nu justifică valoarea. Iar valoarea e dată de piaţă, de tranzacţiile din piaţă şi de nevoie. Ok. Logic vorbind:
Piaţa are o ofertă imensă, de la imobile în roşu, la apartamente şi case finisate, la apartamente şi case vechi. Deci, în mod normal, preţul ar trebui să scadă.
Tranzacţiile din piaţă lipsesc, la valorile de care ziceam… Momentan nu se prea vând imobile la peste 40-50.000 de euro. Îndoiala-şi spune cuvântul. Toţi se întreabă, cu cât să vând ca să prind cel mai bun preţ? Păi când apar tranzacţii, la ele se vor raporta toţi. Deci, e aproape panică.
Nevoia dictează multe, dar în afară de cazul destul de rar în care chiar ai nevoie de un apartament de 3-4 camere şi ai şi banii pregătiţi (cash, sau avans 30%-50%+credit aprobat), faptul că finanţările lipsesc duc nevoia la fund. Deci, nevoie solvabilă şi finanţabilă nu-i.
Astfel, să recapitulăm: ofertă este, panică avem, nevoie reală ioc. Expectativă totală. Ghici cine o va sparge? Chilipirurile, zic eu. Disperaţii. Cei care au o casă aproape finalizată şi un apartament pe care speră să-l vândă, cei care trebuie să-şi ramburseze un credit şi n-au de unde, cei care s-au întins mai mult decât era plapuma (chiar ştiu cazuri în care omul a făcut 3-4 case, inclusiv a lui, dar banii să îşi termine casa lui sunt imobilizaţi în restul de case, pe care nu le poate vinde momentan, deşi a scăzut preţul cu 60.000 de euro, de la 200.000 de euro) sau cei care sunt în executare silită. La un moment dat, panica va sparge raţiunea, şi va apărea tăvălugul de oferte disperate, pentru că spiritul de turmă e în floare…
După aşa ceva, chiar credeţi că ne vom reveni? Consumul se va restrânge tot mai mult, şi oamenii vor fi forţaţi (oh the horror!) să muncească. Să uite gândurile de îmbogăţire rapidă, şi să cujete de două ori. O să fie rău, o să fie oribil. Dar după aia, ne vom reveni, ca de obicei. Dar multe obiceiuri vor dispărea… Revenirea nu-i posibilă în acest context, pentru că presupune să ajungem iar ca înainte. A reveni, înseamnă, după mine, să înregistrăm aceleaşi valori/preţuri ca înainte. Mă îndoiesc de asta, pe bune. Dar nu vom pieri, că iarba rea nu piere aşa uşor, ci ne vom adapta, ne vom transforma şi ne vom reconstrui gândirea. E în firea noastră.
Boul din stânga, over & out! 
Reader Comments
Cunosc ceva “investitori” care ii asteapta cu nerabdare pe cei disperati, cum adica, sa nu se imbogateasca rapid? Imi pare ca modul asta de gandire ne-o adus in parte catre ce avem acum, sa ne imbogatim rapid, ce-mi pare mai dureros ii fatpul ca si omii cu pantalonii rupti in tur gandesc la “afaceri” de a cumpara cu un leu si a vinde cu zece, si ce-mi pare mai dureros e faptul ca ei nu se recunosc ca dornici de inavutire peste noapte (chiar am un prieten ce o cumparat anul trecut un teren cu 15.000 ron si vrea sa-l vanda – pe teren – unchiului lui cu 50.000 ron, si l-am intrebat “po’ di ce 60.000 ron, oame ?”;”pi’n ca asta-i pretul de piata!”, si chiar era convis ca-si “fructifica investitia”, noroc cu unchiu’ care nu-i “investitor”). Si nu-s in strare sa inteleg de unde va porni tavalugul, ce forme va lua, cate straturi va pune pe el, cate vor cadea si in ce conditii, si mai ales, unde se va opri. Eu trebuie sa ma feresc din calea lui (daca oi putea).
Eheu, eu pot sa zic multe, nu inseamna ca am si dreptate…
Da’ vezi mataluta, tot noi suntem aia care ne dorim o casuta, nu?
Iup, ase-i, vreu casuta ceea, numa ca am economisit pentru ea, are ca scop de baza curtea in care sa creasca un pui de catel langa piciul meu (ca tare mi-ar placea sa vada si el cum ii sa cresti un caine, sa tii hulubi, o mata sa-ti toarca in brate), va fi miculuta, construita in mare parte de mine, fara a ne sacrifica pentru lucrul asta, asta in conditiile in care peste 5 ani(ori 8-9) ii posibil sa emigrez in Ardeal, unde am avea deja, mai mult decat o casuta. Imi place tare mult ca ai pus in evidenta dorinta de imbogatire rapida, pentru mine ar fi ca o pompita ce ajuta la sporirea balonului
Hulubii si pisica nu se pupa… Catelul cu pisica pot sa se impace impreuna, dar pisica cu porumbeii nu prea..
Ti-o mancat pisica hulubii ? Mnoa, apai mie uliu mi-o prins niste galateni si ceva voiajori, o singura mata mi-o mancat o data doi hulubi, ca avea pui in vremea aia, si nu o primit ratie pentru 6 pisoi, taica-meu o hotarat ca o ducem pe mata departe de casa (Andreiusca o chema, tare draga imi era, singura mata ce venea dupa mine precum catelul, am primit-o cadou pe cand aveam 6 anisori, o trait 9 ani la noi), asa ca am plans si dupa mata si dupa hulubi. Acuma noa, cred ca depinde de mata si de voliera
Jumatatea m-o urecheat deja, o zas ca-i de ajuns numa’ caine, ce … sa-i murdareasca ei hainele ce ar fi puse la uscat 
Inca de acum 5/6 ani, pretul cerut pe case/apartamente a fost functie de necesitatile ce trebuiau sa fie acoperite de vanzator. Vanzatorul nu-si vindea imobilul la pretul/valoare pe care acesta o merita ci functie de nevoile sau visele sau tembelismele vecinului ca asa l-a sfatuit, ale vanzatorului.
Este aberant ca un pachet de tigari sa coste 7-8 lei si un ceas sa fie la fel sau mai putin.
Da, si eu sunt de acord ca de trecut va trece , dar nu acum, si oricum varful nostru o sa-l simtim in plexul solar din august incolo…
Vad ca despre valoarea si pretul muncii nu vorbeste nimeni
La fel, referiri la “plus valoare”; zero.
Cat despre satul planetar si comuna Europa, dezamagirea chiar ma inghesuie trist.
Nu ma suspecta de infatuare excesiva insa, personal, chiar cred ca nu ne mai putem permite sa vorbim cu si despre Romania – hai sa zic- scos din context. Ca si cum am fi all alone sau la o margine de planeta; indiferent ca planeta in cauza e sectiunea de imobiliare, de creditare sau injustetea cu care spoliaza statul mai ales din cauza unor strategii pe termen mediu sau lung
Poate ca intr-un alt context, intr-o economie cu adevarat functionala si lipsita de simulari pompieristice, tot ceea ce ai inclus in text ar face sens. In prezent, insa, intr-o Romanie sufocata de asistatii sociali (de la someri si pensionari si pana la cei din categoria “sa ne dea statu’, guvernu’, indiferent cine da’ sa ne dea”) mi se pare putin superfluu sa discutam in termenii astia.
In Romania si nu numai s-a produs o criza, mai degraba, a economiei de speculatie. Si daca acceptam ideea ca tot ceea ce a insemnat creditare se poate asimila steroizilor, iesirea din criza se poate asemana unei cure de dezintoxicare care, sa presupunem ca va si reusi. Mai devreme sau mai tarziu.
Lasand la o parte imobiliarele, piata auto, creditele de consum, dupa dezintoxicarea completa, spre ce o apuci ca natie si economie ?
Nu produci valoare si plus valoare, nu exporti, ai de cand te stii de rabursat credite externe si de strans din dinti in fata conditiilor FMI si Bancii Mondiale…
Se termina criza. Ne revenim din ea CUM si privind spre CE cata vreme nu suntem nici o tara agricola nici una industriala sau producatoare de flori la giveci ?
Ca la vrajeala cu “Romania mereu surprinzatoare” si turism ecumenic nu pun botu’
@Whitewolf: Tre’ musai sa incep sa conturez contextul in care-mi scriu articolele. Ai dreptate, asa trebuie vorbit, plus ca mai trebuie vorbit si de riscul de tara si capacitatea de absorbtie a fondurilor europene. Insa eu de la o vreme is chitit sa-mi cumpar un teren micut si /sau sa-mi construiesc o casa, iar amicul cu care discutam ma intreba despre cat vor mai scadea preturile si care-i momentul in care e ok sa cumperi pentru a nu pierde nimic… Adica, dat fiind ca-s considerat nitel mai informat decat el, si ca el spre deosebire de mine are bani gheata numai buni pentru o casuta+teren, ma tot intreaba de momentul oportun.. Ca in momentul in care preturile isi revin sau economia revine pe crestere, e acel bottom de care discuta tot mai multi, si vroia sa stie unde va fi acel bottom din perspectiva vanzatorilor de imobiliare (nu developeri, ci de cei miculuti, cu case/terenuri de vanzare) si a preturilor..
Da, in contextul general, ai teribil si inspaimantator de multa dreptate… Romania nu-i decat un caz clasic in cartile de economie, un caz care a mai fost prezentat si-n alte tari si economii, inclusiv criza din Japonia din anii ‘90, ergo musai evaluat, criticat si comparat totul…
@Manole, il simtim de 20 de ani incoace, tot o criza a fost… Doar de 3 ani am inceput si noi sa traim mai bine… Am avut un articol mai recent in care comparam 2003 cu 2009, si e loc de mai rau. In 2002-2003 am inceput sa crestem, din pacate in loc sa crestem pe productivitate si economisire, cu 1% maxim 2%, am crescut pe credit cu 6-9%. Fara sa atragem investitii in infrastructura, fara absorbtie de fonduri europene, doar ca o natie de intermediari, de comisionari. Cumpar si vand la altul, sau doar intermediez, fara sa creez nimic. Zice bine Whitewolf cand zice de costul muncii si productivitate… D’aia nu-mi fac eu probleme, ca putem suporta fara probleme criza, ca noi inca n-am cazut sub nivelul din 2003.
@Sorin: Nu iubesc porumbeii, ba chiar ii urasc de-a dreptul, pentru motivul foarte des intalnit ca au obiceiul teribil de nesimtit de a-si face nevoile fix pe masina mea proaspat spalata…
Pisica este, catel este, asa ca inteleg pe toti si toate. Dar pasari nu. Nu vreau. NU VREAU!!!!!!!!!!! 
Acum mi’s mult mai luminat
Da’ poate ca-n contextul dat , cel mai potrivit ar fi sa-i induci ideea ca ceea ce doreste el se numeste tranzactie si ca, de regula, orice tranzactie implica un risc. Iar la ce planuri si dorinte are, nu e prea indicat sa se aplice romanescul “pierzi- castigi, negustor te numesti”
Cat despre “sa nu pierzi nimic”… sa fim seriosi
Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Si-atunci va dormi mult mai linistit
p.s; numai sa nu se transforme in caramida Porotherm ca-i degeaba
Egzact! Totul se transforma, da’ cand e vorba de bani, e mai dificil sa stai impasibil. Iar castigul musai sa fie, ca altfel imi da in cap amicu’… Cu caramida ceia, ca am eu o chestie, ca mai nou auzii ca BCA e cancerigen.