Experiment

Dacă nu vreți să visați, nu citiți de urmează…

Având în vedere deosebit de simplul fapt că am băut o bere (no, hai, bine, apăi 3), vreau să supun atenției un simplu experiment. Jonglez cu limbajul îmbogățit de ceva vreme, și cu metaforele, dar încă n-am reușit să fac un simplu lucru. Să provoc vise. Se spune că imaginația e cel mai puternic lucru în slujba subconștientului, și că ceea ce putem fi e doar o chestie de armonizare a imaginației cu subconștientul. Posibil. Eu cred că așa este, dar sunt un mic grăunte de rațiune în oceanul de milenii întregi de filosofie.

Așadar, dragii moșului, așezați-vă confortabil în scaun / fotoliu, foiți-vă un pic, să se obișnuiască fundul cu acele cute ale mobilierului, și să-și revină irigația necesară de sânge la gluteus maximus… Și imaginați-vă cele ce urmează. E o imagine, n-o luați ca atare, decât dacă vreți neapărat. Încet încet, concentrați-vă asupra zgomotelor externe. Căderea unui strop de apă de la chiuvetă în imediata apropiere, zgomotul produs de respirație, ușorul vânt produs de beșini mișcarea corpului în timp ce vă foiți pe scaun.. Lasă deoparte respirația, nu te gândi să te concentrezi asupra cum respiri, cum inspiri pe nas, și expiri pe gură, incet, și inspiri pe nas, și expiri pe gură, încet, tot mai încet.. La un moment dat, după aproximativ 3 inspirații și expirații (oare așa se scrie?), simți cum îți aduci aminte de un moment când simțeai ceva.. E bucurie? Nu.. Te gândești, îți amintești, ușor, lent, de un moment în viață, când ca o adiere dulce de vară, când pe un câmp plin de flori galbene și roșii, oare erau maci și floarea-soarelui?, a apărut o pată verzuie, în antiteză perfectă cu legănatul produs de briză, era un pom, poate era nuc, poate stejar, nu-i știi specia, dar nu contează.. Tot ce contează este perfecțiunea peisajului, pe care crezi că ar fi ușor de pictat, și prin acel câmp frumos mirositor, parcă miroase a verde, a reavăn, a fân proaspăt cosit și a iarbă verde și crudă, pe care ai dori să-l poți strânge în brațe, ușor, dar strâns, cu putere și dorință, pentru că iubești frumosul și verdele, iar pișcătura ușoară a soarelui pe pielea feței nu te deranjează, ba chiar te întărâtă.. Și se unduie, în perfectă rezonanță cu mișcarea frunzelor verzi din acea pată verde din fața ta, în armonie, în rezonanță, în mișcare continuă, și te mângâie briza pe față, și-ți zici ce priveliște minunată.. Și verde, cu roșu și galben, în contrast perfect cu albastrul argintiu al cerului, pe care plutesc în armonie ușoare urme de nori, ca niște urme de păsări pe cer, păsări pe care le poți aproape auzi, cum cântă cu sunet cristalin, încet, încet, dar tot mai tare, parcă se apropie, tot mai tare, în triluri și consoane care mai de care mai armonioase și cristaline, tot mai aproape, tot mai tare, încât te trezești.

No, cum fu?