De ce iubesc eu criza

Nu mă refer la crizele de epilepsie, sau la alte probleme medicale. Eu mă refer la crizele economice, financiare, sociale, de credință sau cultură. Sunt un adept al principiilor NLP în viața de zi cu zi, deși n-am nici o calificare în domeniu, ci sunt doar un fel de self-educated practitioner. Unul dintre ele sună așa: Nu există eșec, există doar feed-back! Și acest principiu descrie perfect o criză. De (aproape) orice fel (nu medicală). Iar jemenfișismul vesticilor (acel miserupism de care auzim în varianta autohtonă) începe să dispară..

Eu consider că avem întotdeauna o cauzalitate în derulare. Orice șut în fund e un pas înainte. Ai lovit cu piciorul mingea, mingea a zburat ceva mai încolo. Dacă te uiți la ea și te feliciți singur pe principul „mamă, ce șut îi trag”, nu se întâmplă nimic. Nu se întâmplă nimic dacă nu acționezi. Dar, reversul medaliei, dacă ești portar, și vezi că vine mingea spre poartă, (cu acea excepție în care boul de atacant vrea să-ți probeze tăria de … caracter … cu mingea), dacă nu acționezi, ai toate șansele să iei un gol. Nu că m-aș pricepe eu atâta la fotbal, dar ca exemplu plastic mi se pare că se potrivește. Adică, atât o acțiune cât și o inacțiune, au consecințe. Fie un gol, fie un autogol, fie un corner. Acționezi sau nu acționezi, tot aia e, din punctul de vedere al cauzalității. Tot alegere se numește. Bun, revenind la crizele noastre de toate zilele..

Dacă vrei cu adevărat să înțelegi ceva, nu te uiți doar la efecte, te uiți și la cauze, și la interacțiuni. Bre, nu poți să vezi doar că economia e în budă, fără să vezi de ce, sau cum s-a întâmplat.. Deși răspunsul e clar, pentru câțiva oameni mai deștepți. Pentru restul e întotdeauna valabilă tema cu „karma”, „destin”, „conspirație masonică”, „bancheri nesimțiți”, „conspirații internaționale”, „FMI”, „guvern mondial”, „agenți imobiliari lacomi și rău-voitori” sau „guvern incapabil”. Nea Stere e omniprezent.

Noa, acilea-i hiba.. Tot ce avem pe lumea asta se supune cauzalității. Numai românii nu. La noi e criză, dar vrem majorări salariale. N-avem bani, dar consumăm. E criză, cerem să muncim, dar pentru asta facem grevă. Trei sau patru pensionari îs ținuți în spate de câte un salariat, dar noi creștem contribuțiile la asigurările sociale în loc să favorizăm angajările. Avem pensii private, dar le plafonăm contribuțiile, că de… e criză și avem nevoie de bani. Avem doctori, dar 60% din ei vor să plece în alte țări. Vrem profituri, dar vrem să scăpăm de angajați (de parcă ar munci fantomele.. Nu, nu eu!). Nu vrem să muncim, dar vrem bani. Oricine a făcut profit, și-a crescut o afacere, sau afișează un nivel de trai mai ridicat, e automat considerat hoț, dar noi vrem bani și să ne îmbogățim. Vrem bani și muncă, dar plafonăm timpul maxim de muncă (8 ore pe zi, 40 pe săptămână, maxim …xxx… pe săptămână). A face profit acum e considerată aproape fapt penal, dar noi vrem să ne creștem nivelul de trai. Vrem de muncă, dar nu vrem să spălăm vecee. Vrem guvernanți mai buni, dar așteptăm pomeni electorale, și facem gură dacă nu le primim. Vrem guvernanți mai buni, dar nu le verificăm averile, de unde-au apărut. Iată adevărata Românie.

Așteptări realiste, nu ziceți? Și în vremuri normale, ar fi mers brici. Dar criza asta este, de fapt, o buclă de feed-back de autoreglare a economiei. Merge, merge, la un moment dat se mai și oprește. Și când se oprește, se numește criză. Eu zic că-i o modalitate de autoreglare a economiei, populației, pământului, vremii, etc, pentru că ne trezește la realitate. Ne face să ne reevaluăm așteptările.. Adică e modalitatea prin care civilizația noastră sau planeta noastră sau universul nostru zice „Hai bă, c-ați întins coarda prea mult. Nesimțiților! Ia d’acilea o criză, să vă sature!”..

Criza reglează. Cei care erau obișnuiți cu muncă puțină, se vor dezobișnui. Cei care erau obișnuiți cu bani mulți fără riscuri, se vor dezobișnui. Cei care erau prea lacomi, prea încrezuți, prea aroganți, se vor schimba. Criza face din om neom. Ori te schimbi, ori mori. O să vedeți peste maxim 10 ani, când o să se descopere că dacă n-au salariați, n-au de unde face rost de bani de pensii. Că dacă n-au muncitori, n-au de unde produce. Când vor redeschide dosarele de pensionare, să vadă de pe unde pot face rost de salariați. Ori asta, ori vor momi milioanele de flămânzi de prin Ghana, Nigeria, Zair sau Congo, Orient sau Brazilia, pe salarii mici, să vină să muncească. N-au încotro. Criza reglează, desface excesul și creează premisele însănătoșirii sistemului. Ori asta, ori murim. Nu putem și cu pâinea unsă și cu clisa neîncepută. La fel și la nivel religios(roagă-te, și nu fă nimic, să vezi, se întâmplă?), și la nivel de încălzire globală (ăia care rămânem, vom fi mai cumpătați), și la nivel de economie sau societate. Când vezi că mori de foame, ți se schimbă prioritățile, brusc. Faci atunci pe dracu’ și pe mă-sa, doar doar prinzi un loc de muncă. Și nu faci nazuri, că știi că ai pe cine hrăni… Ce, așteptat de la stat? Când statul e falimentar, și tu o știi, și o știe toată lumea, statul ce să facă? Era bancul acela cu „Cu ocazia crizei economice, statul va oferi slujbe șomerilor. Ele vor fi organizate lunea și miercurea, și oficiate de preoți, episcopi și mitropoliți”. Când n-ai altă variantă, alegi orice. Inclusiv munca. Și atunci, și strănepoții copiilor copiilor tăi vor ști cum mâncai tu și urmașii tăi apă cu ceai, ca ei să poată să meargă la școală, să aibe o pâine să mănânce și o treanță să îmbrace. Și nu-și vor permite luxul de a refuza munca, de a refuza gândirea sau școala. Feedback-ul reglează acțiunile până la obținerea rezultatului dorit. Opțiunile se diminuează cu zi ce trece. Iar tu nu-ți mai poți permite luxul de a face în fiecare zi același lucru și de a aștepta alt rezultat. Asta e. Și de-aia-mi place mie criza.. Că fie ne va regla societatea, fie ne va regla societatea. Altă opțiune nu-i. Parol!

Și așa ne deșteptăm. Sper doar să nu fie prea târziu și pentru mine..