Dreams. Sau vise(uri)
Posted Under: Deism, Fericire, Pasul1, common sense, gândire, oi, psihologie, schimbare
Pen’că i-am promis lui Sorin că urmează ceva interesant, iată:
Am prea multe de gândit în ultima vreme. Multă muncă, chestii de reparat că-mi pică sucursala-n cap, evaluări anuale, încercări de a slăbi (mai mult încercări, că rezultate ba), și tot felul de gânduri. Mama e mult mai bine, mulțumesc pentru suport, e în convalescență, nevasta și-a găsit o nouă plăcere (noul serviciu!?!) și evită să dea prea repede pe acasă, ca să nu mai zic de chestiile de fertilizare. Eu caut să-mi dau seama ce se merită să faci cu viața. Am vreme de gândit, se pare. Asta e. Și caut, și caut, și nu găsesc. Ce? Nici eu nu știu. Deși mai am jumate din viață până la pensie, am ajuns să mă gândesc și la asta. Și la copii. Oare, unde naiba ajungem noi, țara asta? Se mai merită să te simți român, sau se merită să cauți alte denumiri și autointitulări?
Mie sincer mi-e frică. De viitor. De mai de mult tot încerc să înțeleg, să aplic aceleași reguli ca în banking pentru viața și societate, însă până acum mai aveam ceva speranțe cu privire la țară. Acum nu. Singurele speranțe care îmi mai rămân, se referă la oameni. La mine, la tine, la toți. Că speranța moare ultima.
Să mă explic nițel. Nu mai cred că țara își va reveni. Moral. Sper doar ca o parte din indivizi să-și revină. Moral. Am ajuns o românie a nimănui, cu valori care îi fac pe ceilalți nițel mai avansați moral să strâmbe din nas a dezgust, o nație profund religioasă și fundamentalistă într-o Europă laică, o nație profund coruptă moral și plină de zoaie și scârnă, pe care puțini se mai încumetă s-o curețe. Și aceia care acum încearcă, sunt depășiți numeric și vocal, adică urlă mai puțin sau cu mai puțini decibeli decât ceilalți. Păcat. Am aflat că se încearcă discreditarea instituțiilor statului, că se încearcă îndobitocirea populației (prin religie, prin televiziuni, emisiuni radio și ziare, prin educarea incorectă și manipularea educației copiilor noștri), astfel încât să devenim o nație ascultătoare, ceva între genul Hamas sau Al-Qaeda și URSS. Să mai zic unde poate duce asta? Aici. Sau aici.
Nu există țară civilizată, de o înaltă moralitate și ținută, a cărei populație să respingă în masă știința și să adopte o atitudine antisemită, ultra religioasă, fundamentalistă și care să se declare occidentală. Newsflash, people. Nu putem să respingem biologia, și să avem pretenții de medici competenți. Nu putem să respingem și să fraudăm băncile, să nu plătim facturile, ratele sau alte chestiuni urgente, la timp, și să vrem salarii mari, pomeni electorale, majorări salariale sau a pensiilor cu 50%, productivitate în scădere dar economie puternică și creștere economică. Ein mann, ein wort. Așa ar trebui. Respectarea contractelor, punctualitate, gândire strategică, viziune pe termen lung și evitarea exceselor. Așa s-ar traduce prosperitatea pe termen lung. Krossfire zicea acilea (și i-am promis că-l citez), că românii nu vor o mai bună guvernare, ci mai mulți bani, pe mai puțină muncă. „De cele mai multe ori cand sunt intrebati diversi protestatari sau simpli trecatori ce vor, aflam ca ei vor salarii mai mari desi multi lucreaza la particular.”. Și sunt de acord. Ne lipsește viziunea, după noi, potopul. Vrem să avem ACUM mai mulți bani, chit că peste două zile ne pierdem locul de muncă sau ne trezim că ne-am dat singuri șuturi în partea dorsală cerând chestii care duc la creșteri de prețuri – deci scăderea puterii de cumpărare. Inflație.
Păcat că nu știu cum să reacționez. Încerc, mai nou mi-am făcut o cerere de voluntariat pe partea de training, doar doar mai schimb ceva în bine. Însă trebuie să revin cu picioarele pe pământ și să mușc din realitate. E foarte posibil ca în doar 10 ani, în românia să existe tribunalul religios, adică inchiziția, în loc de tribunalul laic. Adică ceea ce cunoaștem acum. Și mai mult, e foarte posibil să avem chestii de care doar am auzit, adică haos și război civil. Aici se ajunge. Când nu cunoaștem limita legii și a libertății, când moralitatea și responsabilitatea devin doar scuze și aparențe, aici se ajunge. La distrugere, război și suferință. Că dacă n-am suferi, și am muri doar, nu cred că ar fi așa de tragic. Suferința, durerea, astea schimbă oamenii, destinele și popoarele. Poate că ne-ar trebui așa ceva, doar doar am vedea lumina și ne-am deștepta. Apropos, Watchmen (filmul) propune ceva interesant, exact pe tema asta. Oare, este moral ca 1, 2, 3 sau 4 milioane de oameni să moară, astfel încât să trăiască 5-6 miliarde și să-și redescopere compasiunea, dragostea față de aproape și gândirea? O întrebare bună, nu crezi?
Oricum, tot gândind la the meaning of life, am descoperit ceea ce-mi doresc eu de la viață. Citește, și spune-mi drept: Cer prea mult?
- Copii. Minim 2.
- Fericire și înțelegere. În familie.
- Sănătate mie, la soție, părinți și copii.
- Un locșor, când (și dacă) ajung la pensie, undeva pe coasta Greciei, Spaniei sau Italiei, într-un sătuc de pescari, într-o căsuță cu 3 camere (2 dormitoare, 1 sufragerie), 2 băi, fără etaj, cu o bărcuță de pescuit trasă la ponton, unde să mă bucur, la soare și în aerul acela umed și sărat, care-ți trezește vise legănate, în țipătul scurt al pescărușilor, de ceea ce mi-a mai rămas din viață. În miros de soare, apă și sare, cu gust de portocale, ulei de măsline și pește, legănat de sunetul valurilor și țipătul flămând al păsărilor de apă.
Ăsta-i visul meu cel mai drag. Și visez în fiecare zi, cu ochii deschiși sau închiși, după necesități, la Grecia (nu renunț nici la celelalte, drept să zic). La acele sate mici, albe, constrastând cu albastrul verzui al mării. Și visez.
Oricum, numai în românia nu mă pot visa. Păcat, nu-i așa?
Reader Comments
Mancam creationism pe paine, cacofonic vorbind. Si eu imi pun aceleasi intrebari desi sunt mai tanar. Sunt convins ca nu au aceeasi forta si probabil par o fita in ochii altora.
Cat despre slabit : Bila suedeza (swiss ball) pentru abdomen si ceai de urzica. 2 luni = rezultate vizibile
Nu stiu ce ne rezerva viitorul, ce se poate alege de noi ca natie, tara sau ca indivizi, probabil faptul ca am prestat in multe domenii munci diversificate si faptul ca am economisit, imi ofera siguranta ca ma voi descurca in aproape orice conditii (aici sau “afara”). Sincer, nu vreau sa plec de tot din tara, de ceva timp imi permit sa “ies” in concediu, imi ajunge atat, vreau doar sa vad, nu sa raman – afara. Pe parte de siguranta am gandit scenarii pana la a merge cu fameleonul la casa parinteasca, acolo avem ceva pamant, ceva rezerve de cereale, cred ca am supravietui in conditii vitrege, sper ca nu va fi cazul in veci. Pe parte de compasiune … hmmm … sa spunem doar ca am avut atatea experiente “grele” incat mi-ar ajunge si doua vieti pentru a nu uita, de obicei ma ajuta, pot sa ma bucur mai mult de ce-mi place. La partea cu ce ar putea fi facut, ma limitez de mult timp la puterea exemplului, ma ajuta sa-mi pastrez echilibrul (relativ
) si sa ma tin de mine, asa cum am fost invatat, asa cum ma doresc a fi. Prefer sa ma judec pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce spun, cei ce vor sa ma judece in ce baza vor, sa o faca linistiti, eu am pretentia ca ma cunosc mai bine. Daca reusesc sa ma tin pe linia de plutire, pentru mine inseamna ca deja fac ceva si pentru cei de langa mine, macar faptul ca pot fi exeplul “cela nu face asa”. Noa, si acuma sa trecem la lucruri serioase : slabitul, haha, la 2,5pachete tigari pe zi si program de munca lung lung lung (8 ore job, apoi o colaborare pe un co-domeniu – sper sa termin pana in vara cu colaborarea, hobby/pasiune/boala grea – reparat computere – pe parte de hardware, softul nu ma incanta), mancare de maxim doua ori pe zi, nu am cum sa ma ingras, sunt slabut cu o tenta mica de burta, da’ ma antrenez temeinic (psihic) pentru a ma lasa de fumat. Vine partea cu pensia, nu uit ca multa lume imi spunea cata grija trebuie sa am pentru a avea o pensie buna. Mnoa, pai daca o sa ajung sa ma bazez pe pensiuta, ii bai, inseamna ca nu am fost in stare a acumula, asta unu, si doi, nu cred ca o sa apuc sa ies la pensie, hai sa spun ca pana a-l avea pe piciul meu, am abuzat cam de tot ce mi-o iesit in cale, toate au pretul lor, iar eu voi plati, si trei, nu-mi surade ideea de mos basinos, puturos si ofticos, povara pentru cei dragi.
Si noi vrem tot doi copii, e drept ca ne e putin frica, jumatatea mai buna spune mereu, mai in gluma mai in serios, “mosule, tu dai dunga si io raman cu doi copii”. Daca voi reusi sa-mi fac propria “pensie” inainte de vreme, imi doresc mult sa-mi pot permite cat mai mult timp petrecut in natura, fara blocuri, fara cutii din beton,daca se poate peste tot in lume, asta ar fi cam pe cand o sa paseasca piciul meu pe picioarele lui prin viata … he he, nu mai ii chiar asa mult. Si cai, cai sa fie, sunt inebunit dupa cai. Macar un cal de nu se poate cai. Chiar de nu voi mai avea cai, faptul ca am ca scop posesia de cai ma ajuta, e simplu, imi spun “gandeste-te la cai!”. Si mai e ceva, am avut parte de oameni, da’ oameni nu asa … au si ei acum copii, jumatati, prioritati, din cand in cand mai reusim sa rupem pentru noi cate o zi doua pe an, in ciuda sutelor de kilometri ce ne despart, si chiar de ne vedem din hasti in pasti, bucuria clipelor impreuna e aceeasi, nu s-a pierdut, nu e fada, doar ca tine prea putin. Ii vreu si pe ei, ii vreau si pe cei oameni cu care chiar am trait frumos si doar cu grija binelui celuilat.
Krossfire, de ce crezi ca tre’ sa fii batran ca sa poti influenta? Prea ne punem sperante in mitul batranilor invatati, cu experienta, cititi si cultivati… Majoritatea celor din jurul nostru sunt teribil de inchistati in propriile dezamagiri si propriile prejudecati, ca nu au cum sa accepte ceva nou in viata lor. Nu vor, si cu asta basta, in vorbele unui cunoscut. Si eu is tanar, anul asta fac 30 de ani, si ma vait deja ca unul de 80, stiu… Da’ asta nu inseamna ca n-am forta convingerilor.
Si io sper sa nu fie nevoie sa plec, dar pana la urma, ai de ales: fie stai si SIGUR o sa-ti para rau, fie ai incredere in tine si iti iei inima-n dinti si pleci sperand la mai bine. Oricum, pana la pensie am mult, iar de bani nu-mi fac probleme, daca ajung pana acolo, or fi si bani si pensie. Eu ma refeream la dorinta de a sta la soare, intr-un hamac, pe malul marii, sau de a fi leganat de valuri pe o barcuta de pescuit, eh, vise..
Eu chiar nu vreau sa ma stabilesc in alta tara. Am muncit o perioada in afara, a fost bine, dar muream de dor in fiecare zi. Ma bucur ca m-am intors. Si deocamdata e bine. Plus ca aici avem parte de ceva mai multa libertate cand e vorba de a te afunda in natura, relieful si clima ne sunt prielnice. Hamacul de pe malul marii, valurile, barca de pescuit … pentru tine, caii si muntii pentru mine. Doar ca eu nu coroborez pensia cu partea asta. Daca o sa-mi permit sa ma “retrag” peste 10 ani, o voi face atunci.
No bine no… Normal ca daca voi castiga la loto, ma retrag si eu.. Dar altfel, astept varsta la care-mi voi permite asta.
Natura, relieful si clima eu cred ca-s irelevante, daca nu te poti bucura de ele. Acuma, fiecare cu parerea lui, ca gusturile nu se discuta, se accepta. Iti urez sa ai parte de-o herghelie, si sa te bucuri de tot ceea ce-ti doresti. Nu garantez ca peste vreo cativa ani n-o sa ma apuc si eu de calarie, dar momentan la mine fericirea se traduce doar prin liniste, sanatate, soare, verdeata, mare si pescuit. Eu sper doar sa ma pot bucura de ele. Stabilitul in alta tara tine doar de gusturi. Home is where the heart is – o zicala care-mi place mult. Unde sunt fericit, acolo mi-e casa. Dar, pentru Dumnezeu, redu tigarile celea, ca-mi amintesti de mine!!! Eu pipam intr-o seara cu prietenii cam 3 pachete de tigari, iar recordul meu a fost de 4 pachete de tigari si 3 trabucuri intr-o seara la baute. Dar m-am lasat de ceva vreme. Mai ales ca jumatatea mea ma cam ameninta ca se apuca si ea…
Nu cred, spuneam doar ca intensitatea trairii este mai mare
Da, plang pentru asta..