Țiganii, italienii și băncile
Posted Under: Pasul1, anonymous, common sense, economie, gândire, oi, prostimea și băncile, psihologie, rasismul, schimbare
OK. Două chestii sensibile pentru mulți acum. Care sunt de fapt trei. În ultima perioadă toată lumea se agită și se strofoacă din câteva chestiuni simple: Suntem discriminați, bre! Dar nu țiganii, că ăia-și merită soarta, ci noi, românii cu obrazul alb ca laptele și care scuipăm miere cu fiecare vorbă ce-o rostim. Suntem discriminați că niște italieni procedează exact cum procedăm noi când vine vorba de țigani. Ne băgăm diverse părți anatomice în toate neamurile, crucile și urmașii lor, că doară ei îs loaze, hoți și violatori, și ce-i mai rău, LENEȘI care nu vor să muncească, ci doar să trăiască de pe urma omului muncitor. Sunteți informați greșit, draci românași, nu-i discriminare, e încălcare de copyright. Da’ batăr ați înregistrat la OSIM chestiunea? Nu? Apăi vorba americanului: „Tough luck!”.
Discriminarea asta are tot felul de fețe, și e ceva incredibil cum se strecoară printre tot ceea ce zicem. Băi, e ca un făcut, cum aude un vestic ceva de români, gata-i scandalul. Bun, dar am făcut noi ceva să schimbăm mentalitatea? Nuuuu… Am făcut tăcere. Și am lăsat ca tot ce se aude pe dinafara să fie despre violuri, relații incestuoase cu minore (double jeopardy!) care rămân însărcinate (triple?) iar guvernul le refuză avortul (ok, this is pure madness!) pe motive religioase (ce pana mea are religia cu faptul că ar putea exista efecte negative asupra sănătății copilului, inafară de gândul că vei crește copilul unui violator?), hoții, omoruri și violuri (da, mă repet, da-i important)… E o vorbă din satul meu natal (da, nu m-am născut direct mason de grad 33, director de bancă, mare finanțist și milionar în dolari, am muls și eu vaci, am păzit noaptea bostanii pe pustă și am dat lături la porci, ba chiar am reușit să-mi tai un deget cu securea tăind coceni de cucuruz pentru porci – nasol, știu, pentru un copil de 8 ani), care zice că nu se poate și cu pita unsă și cu clisa neîncepută. Pentru voi, restul, se traduce cam așa: Nu poți face papară fără să spargi niște ouă (scuzați referințele sexuale).
Adică dacă vrei să faci curățenie, nu te împiedici de drepturile paianjenilor. Deși poate ar trebui.
Vă întrebați ce naiba caută băncile prin titlul post-ului? Așa de chestie, mai ales că majoritatea își cam caută de lucru, în ultima vreme. Și plâng. Ok, concedierea e un lucru rău. Ce vede lumea? Niște nesimțiți, care au supt sângele boborului, au înșelat, au omorât (dacă te iei după anumiți blogeri și ziariști) și au distrus o economie. (Apropo, dacă o scrisoare face două zile până la destinație, din momentul în care iese din imprimantă, și tu plătești rata cu o zi înainte de a primi scrisoarea, aia înseamnă că banca ți-a trimis scrisoarea cel puțin cu o zi înainte ca tu să plătești rata, boierule, nu după!. Ce să mai vorbim că investirea cu titlu executoriu se face după peste 3 rate neplătite, iar la fiecare rată primești cel puțin o scrisorică de la bancă și un telefon – ca să vezi unde poate să ajungă reaua voință…)
Ghici ciupercă ce-i? DISCRIMINARE! Adică cum, țara moare și baba se piaptănă… Păi sigur, copii. Trebe cineva să iasă vinovat. Aici vroiam să ajung cu titlul ăsta.
Pentru a găsi pe cineva vinovat de starea nasoală în care este, cam majoritatea caută surse externe. Merge prost peninsula? A venit criza? Nu mai avem capuccino? Ne pușcă Camorra? Îi otrăvită mozzarela? Politicienii îs buni de scos mucii din nas cu deștul ca apoi să-i halească, dar reforme ioc? Țiganii, imigranții și românii îs de vină. N-am glumit cu faza cu politicienii.Iat-o în toată splendoarea:
Funny Berlusconi with Finger Noise – Free videos are just a click away
Bun, gata cu italienii.. Da’ românii? Ce-i cu românii?? Mai trebuie să întrebați? Ne ducem naibii de râpă, BNR-ul e singurul lucru care mai stă între noi și Congo (au ăștia niște chestii interesante cu vrăjitorii, ceva de groază. Noroc că noi nu credem în vrăjito.. Hopa! Noi, care credem în diavolul din pașapoarte nu credem în vrăjitori? Fail!) iar economia arată a Zimbabwe pe zi ce trece. Pe cine să dăm vina? Pe țigani, bancheri și politicieni. Noh, hai că pe ultimii tot noi i-am votat, dar îs corupți, ce dracu’… Sounds familiar?
Dacă mai continuăm în ritmul ăsta, pe bune că toți cei care gândesc un pic vor căuta țări în care este o lege care dă dreptul oamenilor la gândit, cum e America (cu bune, cu rele, dar acolo se gândește), în loc să stea aici să revadă inchiziția. Că acolo vom ajunge. Prima dată vor fi țiganii, și bancherii, apoi catolicii, protestanții, baptiștii, oh and did I mention evreii, ’telectualii, și uite așa vor rămâne cei din tagma lui nea Stere, ortodocși neaoși, virtuoși pe dinafară și putrezi pe dinăuntru. Facem orice numai să nu gândim. Facem orice numai să nu fim noi vinovați. Așa au ajuns și naziștii la putere, și comuniștii, și alții și alții. Ca răul să triumfe e îndeajuns ca oamenii buni să nu facă nimic. Iar ăia răi să arate cu degetul, mai adaug eu la cuvintele filozofului.
Ăștia suntem, ăștia vom fi și așa vom trăi până nu schimbăm ceva. Cum vreți să trăiți, mai bine, la fel, sau mai rău?
Alege!
Acum!





Reader Comments
Si eu am problema asta cu ”criza”. Toata lumea da vina pe banci. De parca bancile s-ar fi inmultit si prosperat daca nu credea fiecare ca are dreptul la un ditamai casoiul si la o ultra masina.
Yeah
L’enfer c’est l’autre
Bancile ? Au transele vina ? Nu, nu bancile, specialistii ce trudesc pentru bunul mers al bancilor, doar parte din ei, clar ca nu sunt toti la fel. Mare lucru despre economie nu stiu dar, ca person ce fac parte din pulime, imi pare normal sa-mi creasca pulsul cand vad uscaturile din padurea specialistilor, si uite aici … vorbe nu fapte :
http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/stiri-finante-banci/raiffeisen-cursul-ramane-fixat-la-3-6-lei-euro-in-viitoarele-6-luni-17054
Din nefericire, motivul accelerarii pulsului a fost intemeiat, bine ca am economisit in euroi, rau ca leutul ii jigarit … iar comentariul s-a adeverit …
Acum fapte, un prieten o muscat momeala si o facut mare credit emobiliar, de bun inteles ca la cei de la Raiffeisen, in franci de ceia … halvatieni, echivalentul a 180.000 roni, cu deprecierea leutului, are acum o cutie din beton de ciment ce-l costa 1. pe loc, cu banul jos cca 250.000 (plus 20.000 platiti intru-n an de credit) 2. 800.000- 900.000 in cei 39 de ani cat mai are de plata – raportandu-ne la cursul actual. Oricum ar fi, nu mai face fata, aici e vina lui ca o sarit ca juncanul la cutia din beton fara a-si face socotelile si fara a tine cont de riscuri, si au si omii ce presteaza in banci parte de vina, si anume :
omii l-au convins ca va avea optiunea PE TOATA DURATA CREDITULUI, DOBANDA FIXA = 5,5 %, au mascat in fapt ca exista doar optiunea de DOBANDA FIXA, pe toata durata creditului, iar dobanda de 5,5% a fost PROMOTIONALA, valabila doar pentru primul an, ajungea cu DAE pe la 7,4 % parca, si ar mai fi manipularea gen – leutul se va ingrasa in raport cu euroiul, sa fim seriosi, daca tot omul se astepta la caderea leutului, specialistii lui Raiffeisen proroceau iezact invers. Si o trecut anul, omul o ales optiunea de dobanda fixa la farsitul anului, si o aflat ca are dobanda fixa – fix 9,6 %, ajunge cu DAE pe la 11,5% parca, are de plata acum cca 810 franci in fiecare luna, si uite asa o ajuns omul de la cca 1400 lei platiti in luna la cei 2400 lei, pentru o cutie de beton ce nu se vinde acum nici cu 140.000 lei. Ii clar, nu mai face fata ratelor, probabil ca banca il va executa silit, si va recupera si diferenta rezultata din vanzarea cutiutei de beton si valoarea creditului prin poprirea pe salar a 30% in fiecare luna, mdea, ca asta o fost prevazut in contract, ce daca au cerut iecspert emobiliar in stabilirea valorii cutiutei. Nu bancile-s de vina, ci omii, si cei ce au vandut creditele, si cei ce-or cumparat cu ochii inchisi, sau ranjind la cele cutiute din beton. Pui ha, ca zisai, ma descarcai, noa … pusca-ma acum
Si uite cum s-o sfarsit criza in Romania, totul e sa ai macar un leu, ca-i nepretuit … muhahahahaha
http://picasaweb.google.com/sorin970/UntitledAlbum#5311522340743444994
@Krossfire, n-ai de ce sa ai “probleme” ca nu se merita. Eu cred ca trebuie sa ne scoatem din vocabular asa ceva. Sa avem cel mult “obstacole” si sa cautam sa trecem peste. Dar nu se vrea, ca atunci multi ar ramane pe dinafara..
Mai rabufnesc si eu cateodata…
@Sam Trist dar adevarat. Mai nou se zice “Sa moara vecinul sa-i iau capra”, nu “Sa moara capra vecinului”.
Sorine, fiecare e cu partea lui de vina, si clientul ca-i orbete, si consilierul ca-i magar si hot. Dar banca, din pacate, sufera din cauza oamenilor. Daca s-ar fi facut reclamatii la sefii lor, multi ar fi plecat cu coada intre picioare, dar reclamatii sustinute, nu asa. Si mai e o chestie, cand iti cumperi o casa, o studiezi din toate punctele, de la fundatie in sus, fiecare crapatura si instalatie. La contract de ce nu-i acorzi tot atata atentie? Daca in contract scrie negru pe alb “dobanda fixa un an”, de ce l-a crezut pe bolundul ala ca e fixa pe toata perioada?
Si sa stii ca si eu am prieteni care au credit cu rata de 1.800 de lei din venituri lunare de 2.200 de lei (pe familie), nevasta e insarcinata si apartamentul luat cu 60.000 de eur nu mai valoreaza nici 40.000 de eur. Pai e normal sa faci asemenea gafe? Eu zic ca nu. Intotdeauna tre’ sa-ti lasi o marja de siguranta. Dar asta-i dechilin.
Cert e ca toti cei care nu s-au uitat cu atentie sau au fost prea optimisti, acum sufera. Iar cei care si-au inselat clientii, increderea acestora, vor fi fara servici. Ca-s bancheri, ca-s functionari publici, orice. Aia nu-s oameni care sa supravietuiasca pe timp de criza. Si vor disparea, incet, incet, dar sigur. Pe timp de criza asta conteaza, increderea. Eu cumpar de la tine ca stiu ca nu ma furi. Daca imi inseli increderea, ai dat de dracu’, nu te mai cauta nimeni.
Iti dai seama ca in contract scrie negru pe alb “DOBANDA FIXA PE TOATA DURATA CONTRACTULUI”, ca apoi sa gasesti “la sfarsitul fiecarui an aniversar, clientul poate opta pentru dobanda ACTUALIZATA, fixa sau variabila”, mai scrie ca “in primul an clientul beneficiaza de dobanda fixa INITIALA”, iar la curul contractului se specifica “dobanda ACTUALIZATA se va calcula la sfarsitul fiecarui an aniversar in raport cu dobanda de referinta a bancii”, contractul o mascat pentru pulime modul de calcul a dobanzii, o folosit iscusit termeni de nu pot fi combatuti, si banuiesc ca o fost conceput si promovat in agatare de clienti tocmai de cei leaderi caruia ar fi trebuit sa se planga. In primul rand e de vina clientul, si-o asumat un risc prea mare si o crezut ce o vrut el sa creada, apoi e de vina ofiterul de credite ce o precizat verbal “oame, vei avea tat creditul dobanda de 5,5%!”, apoi cei ce au conceput contractul iscusit de mascheaza stabilirea anuala a dobanzii fixe, un an dobanda fixa 5,5%, un an 9,6%, iar la anul ce o da domnul, de or mai avea ce sa stabileasca, dar clientul cauta deja avocat sa-i spuna ce urmari vor fi de renunta la cutiuta din beton. Si-o riscat clientul viitorul, dar si banca si-o riscat banutii. Are banca iecspart emobiliar ? Are! O evaluat cutiuta din beton la 200.000 roni ? Dara! Ii pusa gaj cutiuta ? Pusa. Va ramane banca cu cutiuta din beton ce nu face nici 140.000 roni ? Va ramane. Riscurile sunt de ambele parti, sa si le asume ambele parti, se pare ca-s gauriti ambii de criza, asta chiar e dureros.
Noa, vad ca doar pe mine m-o amuzat problema cu softul de la BNR (comentariul 4), 1 oiro = 0 lei, 1 dolar =0 lei, 1 oiro = 0 dolari => 1 oiro = 1 dolar; 1 oiro = 0 dolari.
Ma bucur ca nu m-ai puscat inca, sistemul bancar are bube pentru ca e alcatuit de omi, omi ce au si ei bube, bube ce sunt tratate cu seriozitate, solutii ori indiferenta.
Pentru asa ceva este OPC, pentru inducere in eroare. Si castiga omul. Problema e ca va castiga rambursarea anticipata fara comision. Atat. Iar banca castiga o amenda. Eu sincer n-am vazut de cand lucru in sistem un asemenea contract imbarligat. Serios. Am fost si la BCR, si la Bancpost, si prin alte parti, si asa ceva n-am gasit. Oricum, trebuia studiat cu lupa acel contract. Cu cat is mai ascunse clauzele, cu atat mai multe hibe are un contract, parol.
Iar softul de la BNR are hibele lui, dar nu-i de amuzat, e pur si simplu o eroare. Stai sa vezi urmatorul post, ca de doua zile muncesc la el. Sper sa-mi si iasa…
P.S. Dar dom’le, ai o obsesie. De ce sa te pusc? Ca ai comentarii pertinente? Pai de-astia imi trebuie mie, nu de-aia “Da, sefu’. Ai dreptate sefu’”..