Cum să pricepi că ești manipulat!
Când se aud (sau se citesc) cuvinte. Orice componentă de comunicare interpersonală are o tentă de manipulare. Spre exemplu, din filmul „Thank you for smoking!” avem următoarea afirmație (hilară de altfel, dar semnificativă în acest context):
- Cei din industria tutunului au făcut tot felul de studii care demonstrează că tutunul nu provoacă dependență și nu creează cancer. La urma urmei, ei câștigă din vânzarea de țigări, așa că ei nu vor ca tu să mori. Ei vor ca tu să trăiești pentru a fuma cât mai mult. N-ar câștiga din moartea ta. Așa că ei se preocupă ca tu să fii sănătos. Alte chestii dăunează sănătății..
Câți dintre oameni credeți voi că iau drept adevărată afirmația de mai sus?
(Afirmația inițială era: How to tell when you’re lying… As soon as you open your mouth…)
Ia să vedem… O MULȚIME!!!
Oamenii sunt creduli, în orice situație. În general, orice chestie care necesită un minim de efort va fi pusă la zid, și rumegată pe îndelete. De aceea, majoritatea firmelor știu exact că cea mai simplă și mai ușoară explicație sau acțiune are cele mai multe șanse de a fi adoptată…
Oamenii încearcă întotdeauna să meargă pe calea cea mai ușoară, să adopte comportamentul care implică cel mai mic efort. Și aici intră și gânditul. Omul mediu nu gândește, reacționează. Și totul trebuie să fie tot „MAI BUN”, „MAI UȘOR”, „MAI RAPID”. Sună cunoscut? Mai bun, pentru că EU merit ceva mai mult!. Mai ușor, pentru că n-am de gând să mă mișc eu de aici… Las’ să vină muntele la Mahomed… Mai rapid, pentru că vreau să câștig ACUM!
„Adică vei primi raportul comandat MÂINE, în loc de săptămâna cealaltă, și ca un bonus voi adăuga eu PENTRU TINE, ca să nu te stresezi, un mic sumar cu punctele principale subliniate, iar după aia putem discuta la o bere despre cum te voi face bogat într-o lună… Trebuie doar să cumperi și raportul ăstalalt… Și le ai pe toate pachet.”
Ia citiți articolul ăsta: Românii în fața crizei suferă de naivitate. Nu cumpărăm case, cumpărăm mașini, plasme, sau mâncare. De ce credeți că Volkswagen sau Audi nu a avut scăderi de vânzări la fel de mari precum alte mărci? Sau cum de supermarket-urile sunt pline? Oamenii sunt în general tradiționaliști. Nu cumpăr asta, că-i criză, cumpăr altceva… Comportamentul cheie este „cumpăr”. Iar manipularea e evidentă. Ce se cere, se dă. Reduceri peste reduceri, promoții și SUPER OFERTE. Așa că:
Regula nr. 1: Nu știu ce vreau, dar vreau ceva mai bun, acum, sau, dacă se poate ieri, și pe gratis. Do you want french fries to go with that hamburger, sir? Only 99 cents…
Vezi un exemplu de manipulare în articolul Criza mondială nu a afectat încă piața construcțiilor din România. În el se analizează 8 luni, dar se generalizează la tot anul 2008. Și deși nu se mai văd prin bănci credite ipotecare de cel puțin o lună de zile, vânzările de credite în general, la nivelul băncilor mai miculuțe se măsoară în 2 cifre, iar dezvoltatorii imobiliari intră cu duiumul în incidente de plăți, criza imobiliară nu a afectat încă piața construcțiilor din România. Păi, dacă eu am un apartament de vânzare, pe cine să cred? Pe ăla care zice că trebuie să scad prețul cu 30% și POATE o să am cumpărători, sau pe ăla care zice că din ianuarie se vor da iar credite și piața imobiliară își va reveni? Adică ce aleg, să pierd sau să mai aștept poate câștig?
De aceea apar atâtea articole în ziare și mass media, cu privire la deblocarea creditării (abureală) și revenirea prețurilor la imobiliare. Pentru că există firme care au tot interesul să-i facă pe proprietarii să nu scadă prețul, pentru că așa se justifică și că ei mențin prețurile. Mai apare vreun fraier, măcar încă unul… Și încă ceva, voi la ce credeți că se referă toți când se referă la deblocarea creditării, la scăderea dobânzilor? Neah… Copii, se referă la deblocarea banilor pentru creditare, la surse de finanțare a creditelor, nu la scăderi de dobânzi, care țin mai mult de conjunctura economică. Scăderi de dobânzi la creditele de consum n-o să mai pupați voi, prea curând. La ipotecare, sigur, pentru că scade EURIBOR / LIBOR, dar băncile n-au de unde da bani pentru credite. Pentru că, contrar părerii unora, băncile locale nu creează bani. Poate e adevărat în SUA, unde FED-ul e privat, dar la noi, doar BNR creează bani. Iar pentru a plasa bani în credite, trebuie să-i ai. Iar chestia cu creearea banilor din datorie, mai trebuie să știți că pentru a da un credit pe 20-30 de ani, cu surse de finanțare pe termen scurt sau maxim termen mediu, trebuie să-i pui o dobândă să-ți acopere inclusiv posibilele probleme de majorare de dobândă în viitor, mai ales că Regulamentul BNR stipulează clar că rata nu trebuie să depășească gradul maxim de îndatorare (rata maximă) pe TOATĂ PERIOADA DE CREDITARE. Lichiditatea e importantă pentru bănci. Pentru că ei vă dau tot creditul odată, și-l recuperează pe părticele, dar depozitul scadent trebuie să-l dea tot odată. Iar în condițiile concurenței, când toți fug după surse, e foarte riscant să nu ai banii. De aceea cresc dobânzile la depozite.
Regula nr. 2: Dacă e în interesul meu să cred ceva, nu ai cum să-mi schimbi TU părerea. Generalizarea RULES!
Să continui și cu regula 3? („Uuu, that’s a shiny thing.. Uuuu, the pretty colours…”) – Numită și regula Dobitocului…




